luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERSDilema persoanelor cu credit la bănci: să achit sau să fiu executat...

Dilema persoanelor cu credit la bănci: să achit sau să fiu executat silit?

- Advertisement -

Laurenţiu a luat un credit de nevoi personale în franci elveţieni, garantat cu o casă. Nu a mai putut să-l plătească după cinci ani. Ratele îi crescuseră de la o lună la alta şi n-a avut parte de înţelegerea băncii.
Coloji Laurenţiu Valentin, împrumutat: “Mi-au spus că nu au altă soluţie şi că mă dau la executare dacă nu plătesc. După trei săptămâni m-am trezit cu executorul”.

A încercat să vândă apartamentul pe cont propriu. Banca nu i-a luat oferta în considerare. A reuşit totuşi să blocheze executarea în instanţă, dar a ajuns pe mâna unei firme de recuperare a creanţelor care cumpărase de la banca dosarul său. Aşa numiţii recuperatori au fost mă înţelegători decât banca.

Coloji Laurenţiu Valentin, împrumutat: “Au zis că în principiu sunt de acord, ca o să mai negociem”.
Soluţiile oferite de astfel de firme ce cumpără credite neperformante sunt mai variate decât ale băncilor.
Ana Maria Bildea, manager colectare: “O reducere a debitului, un procent pe care noi îl putem şterge din datorie. Oferim şi raţe ca valoare foarte mici în comparaţie cu venitul. Nu mai calculăm alta dobânda, iar la franci ne uităm la cursul care a fost luat împrumutul şi adaptăm la acea valoare să-i fie convenabil să achite”.

Atunci când o persoană a făcut un împrumut şi nu-şi mai plăteşte ratele timp de trei luni de zile, creditul devine neperformant. În primul scenariu, banca executa ipoteca. În al doilea scenariu, când împrumutul este de regulă de nevoi personale, banca se hotărăşte repede să-l vândă unei firme de recuperări de creanţe. Potrivit surselor din piaţă, acestea se vând la doar 10% din valoarea contabilă. Clientul rau-platnic se poate înţelege cu recuperatorul să achite între 30 şi 50% din cât mai avea de plată şi să “stingă” astfel datoria.

Astfel se ajunge într-o situaţie paradoxală: cei care nu-şi mai plătesc datoriile sunt avantajaţi în raport cu românii care fac eforturi să-şi achite fără întârziere raţele.
Astăzi un post de ştiri au întrebat nouă bănci dacă îşi sprijină ori premiază într-un fel clienţii buni platnici, mulţi dintre ei aflaţi acum în situaţia de a plăti dublul ratei de la momentul contractării creditului.
Doar OTP Bank a răspuns până acum. Într-un comunicat, reprezentanţii băncii au informat că oferă dobânda zero pentru cei care şi-au plătit ratele fără întârziere timp de nouă luni.
Promoţia se adresează însă doar clienţilor care au luat credite anul acesta, dobânda dispare doar trei luni de zile, iar de “oferta” nu a beneficiat încă nimeni.

Potrivit unor surse din mediul financiar, în această toamnă băncile urmează să vândă recuperatorilor credite neperformante de peste un miliard de euro. De ce?
Florin Danescu, preşedinte executiv al ARB: “Presiunea pusă pe timp, o rapidizare să spunem a deciziei prin care se constată că un credit are şanse mai mici sau mai mari să fie recuperat”
Marius Coltuc, avocat: “O să avem cel puţin 1,6 milioane de executări silite”
România este pe locul al treilea în Europa după Grecia şi Slovenia, la numărul creditelor neachitate la timp.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
Av. COLTUC MARIUS/0745150894

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite