marți, noiembrie 26, 2024
AcasăCOMUNITATEDin film în realitate: un tânăr din Şoldanu se plimba cu sabia...

Din film în realitate: un tânăr din Şoldanu se plimba cu sabia pe stradă

- Advertisement -

Cu toate că nu este nici un festival medieval în desfăşurare în comuna Şoldanu din judeţul Călăraşi, un tânăr de 23 de ani s-a gândit să se dea mare cu sabia din dotare. Ori că nu ştia, ori că a văzut prea multe filme, tânărul s-a plimbat nestingherit pe străzile din localitate.

O patrulă mobilă formată din agenţi din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, l-a depistat imediat pe strada Podului din comuna Şoldanu, la finalul săptămânii trecute, pe tânărul ce purta asupra sa o sabie.

Procedând la oprirea şi legitimarea persoanei, poliţiştii au stabilit că aceasta se numeşte C. Marin, de 23 ani, din comuna Şoldanu, care a declarat verbal că sabia pe care o are asupra sa, îi aparţine, refuzând însă să precizeze scopul pentru care o purta.

Sabia a fost ridicată, în vederea confiscării, iar pe numele tânărului, oamenii legii au întocmit dosar penal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată, pentru săvârşirea infracţiunii de port de armă albă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin parchet.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite