marți, noiembrie 26, 2024
AcasăPOLITICADoar 40.000 de călărăşeni plătesc efectiv asigurările de sănătate

Doar 40.000 de călărăşeni plătesc efectiv asigurările de sănătate

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Dacă toată lumea ar plăti asigurările de sănătate, criza financiară din spitalele româneşti ar avea o rezolvare. Bugetul Caselor de Asigurări de Sănătate nu reuşeşte să acopere necesarul unităţilor spitaliceşti în contextul în care sunt puţini asiguraţi, iar serviciile prestate către populaţie sunt de zeci de ori mai mari decât sumele alocate. În cadrul unei întâlniri cu presa, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Marian Dinulescu, a făcut câteva precizări cu privire la situaţia financiară cu care se confruntă spitalele călărăşene. În opinia sa, singurul fapt ce ar putea rezolva problema acoperirii cheltuielilor este ca toată lumea să-şi plătească asigurarea de sănătate.

Soluţia ca sistemul sanitar să meargă ar fi ca toată lumea să plătescă asigurările de sănătate. Noi suntem un stat de asiguraţi sociali. La ora actuală, prin AJPIS sunt aproape 13.000 de persoane care primesc ajutor social de 400 de lei/lună. 5,5% din venituri le plăteşte Agenţia de Prestaţii Sociale la CAS, asta înseamnă cam 27 de lei/lună şi aproximativ 300 de lei/an, iar pentru asta devin coasiguraţi părinţii, soţia/soţul şi copiii. Deci, cam o familie de 7 persoane devine asigurată cu 27 de lei lunar, iar o singură zi de internare la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi costă 380 de lei. Atunci, dacă nu se plătesc asigurările de sănătate de către toată lumea nu avem cum să avem un sistem sănătos cum este afară. La nivelul judeţului Călăraşi, dintr-o populaţie de 320.000 de locuitori, 80.000 de persoane nu sunt asigurate, deci în jur de 240.000 sunt asigurate. De aici scădem coasiguraţii şi copiii şi rămân, în afara pensionarilor, în jur de 35.000 – 40.000 de persoane care plătesc efectiv asigurări de sănătate. CAS dă bani la Spitalul din Călăraşi, dar modul de administrare al veniturilor este în curtea spitalelor. Din aceşti bani ei trebuie să îşi plătească cheltuielile de funcţionare, salariile, rezidenţele, medicamentele şi hrana bolnavilor, a menţionat preşedintele CJAS Călăraşi, Marian Dinulescu.

Situaţia deficitară este accentuată şi de creşterea cheltuielilor cu personalul care înseamnă cam 80% din sumele pe care spitalele le primesc de la CJAS.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite