marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALDonație de 133.000 euro către Spitalul Județean din partea Donalam

Donație de 133.000 euro către Spitalul Județean din partea Donalam

- Advertisement -

În contextul epidemiei provocate de noul coronavirus, combinatul siderurgic Donalam, unul dintre cei mai mari angajatori din județul Călărași, se implică în furnizarea de echipamente medicale de maximă necesitate personalului medical și non – medical din județul Călărași.

Combinatul siderurgic Donalam a achiziționat echipamente în valoare de aproximativ 133.000 de euro pe care le va dona către Spitalul Județean Călărași, Inspectoratul Județean de Poliție Călărași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași.

Au fost achiziționate 40.000 de măști de protecție de tip KN 95, din China, în valoare de aproximativ 80.000 de euro. Dintre acestea, 30.000 de măști vor fi donate spitalului, iar câte 5.000 vor fi donate Inspectoratului Județean de Poliție, respectiv Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Călărași.

De asemenea, au fost achiziționate 11 monitoare modulare și un aparat mobil de ventilație, în valoare de 53.000 de euro, echipamente ce vor fi utilizate pentru susținerea și monitorizarea funcțiilor vitale ale pacienților adulți și copii internați în secția de terapie intensivă a spitalului.

„Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din județ, avem o responsabilitate față de sănătatea și bunăstarea comunității din care facem parte.

În aceste momente dificile, depunem toate eforturile, alături de autoritățile locale și de toate părțile implicate, pentru a asigura necesarul de echipamente medicale într-un timp cât mai scurt posibil, astfel încât epidemia de Covid19 să poată fi gestionată cât mai eficient.

Astfel de acțiuni au loc în toate orașele unde Beltrame Group, din care Donalam face parte, are combinate siderurgice. Sperăm cu toții că vom trece cu bine prin această încercare”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Donalam.

În combinatul siderurgic Donalam lucrează 270 de oameni. Pentru a preveni răspândirea coronavirusului în rândul angajaților, Donalam a activat Celula de Urgență constituită la nivelul societății, care are ca atribuții stabilirea și implementarea măsurilor de siguranță în cadrul companiei, în conformitate cu recomandările autorităților.

Compania a repartizat angajaților materiale de protecție (mănuși, măști, gel dezinfectant), a achiziționat termometre pentru măsurarea temperaturii corporale tuturor persoanelor care intră în incinta platformei industriale, iar spațiul de lucru este dezinfectat periodic.

Mai mult, au fost blocate deplasările în/din exteriorul României, au fost restrânse vizitele către/de la clienți și furnizori și au fost definite reguli clare pentru conducătorii vehiculelor care ridică marfă. De asemenea, au fost achiziționate laptopuri pentru angajații cu activități compatibile lucrului de la domiciliu. În acest moment se lucrează la un plan de acțiune pentru situația în care lucrurile vor lua o amploare nedorită.

Donalam produce și comercializează profile rotunde de oțel laminate la cald, fiind singurul combinat din țară specializat în acest tip de produse. Majoritatea producției este direcționată către export, fiind utilizată în industrii precum petrol și gaz, maşini şi echipamente agricole, echipamente mecanice mari şi echipamente hidraulice.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite