duminică, aprilie 13, 2025
AcasăACTUALDor Mărunt/Bănuit de trafic de minori, arestat preventiv

Dor Mărunt/Bănuit de trafic de minori, arestat preventiv

- Advertisement -

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Călăraşi  şi procurorii D.I.I.C.O.T. bănuiesc un bărbat din comuna Dor Mărunt că ar fi racolat, găzduit şi exploatat sexual o minoră. Acesta a fost arestat preventiv.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călăraşi au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 21 ani, din comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, bănuit de trafic de minori.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 – 2014, bărbatul ar fi racolat o minoră, prin inducerea unei relaţii de prietenie, ar fi cazat-o şi ar fi exploatat-o sexual prin obligare la practicarea prostituţiei, pe raza municipiului Bucureşti şi în Franţa.

Bărbatul a fost reţinut de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călăraşi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, iar Tribunalul Călăraşi a dispus, la data de 02 februarie 2016, arestarea preventivă a acestuia.

Persoana bănuită a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite