În cadrul Conferinței județene a PSD, desfășurată sâmbăta trecută, nu au lipsit și înţepăturile, în special din partea celor care simțeau că vor fi dați la o parte din BPJ, dar și din partea fostului lider Doru Ioan Tărăcilă. Acesta i-a pus la punct atât pe Ștefan Ion, pe care l-a acuzat că nu cunoaște istoria partidului și face afirmații nelegitime, cât și pe Dan Șova, prezentat acum în chip de salvator, dar care a contribuit indirect la declinul organizației, fiind unul dintre aceea care au susținut-o pe Oana Niculescu Mizil să preia șefia organizației județene.
„Ascultându-l pe președintele interimar Ştefan, am decis să iau cuvântul pentru a încerca să vorbesc despre trei chestiuni despre responsabilitate, despre încredere şi despre solidaritate. Dacă vorbim de responsabilitate, într-un forum de partid, este logic ca cei care ocupă anumite funcţii trebuie să îşi asume răspunderea în totalitate a victoriilor, dar şi a înfrângerilor. Este firesc că trebuie să-și asume în totalitate greşelile de strategie sau de tactică în activitatea de partid. Este nefiresc, totuși, ca într-un raport prezentat în conferinţa judeţeană, ca domnul preşedinte Ştefan să încerce să facă istoria PSD-ului. Nu mi se pare corect. Pentru că și cu bune cu rele, atunci când vorbim de PSD Călăraşi, ar trebui să permitem oricărui cetățean să vorbească, în primul rând trebuie să îl cunoşti de 20 de ani, să fi mâncat pâinea amară de la Borcea şi până la Căscioarele, de la Belciugatele şi până la Ştefan cel Mare, să cunoști oamenii, pentru că în sală sunt doar o parte din armata pe care noi o avem, armată care ne-a dat, pe parcursul celor 6 rânduri de alegeri, victorii deosebite.”
Tărăcilă i-a amintit lui Dan Șova că el a adus-o pe Oana Mizil la Călărași
„Atunci când vorbim de solidaritate, nu vreau să o punem „paratrăznet” pe Oana Mizil, nu am de ce. Pentru că a fost o decizie politică luată în acel moment şi, să ne amintim, cu tot respectul pe care i-l port domnului minstru Şova, că a făcut parte din echipa venită de la Bucureşti pentru a o susţine în conferința județeană pe Oana Mizil. Că a fost un pas înapoi, este logic că a fost un pas înapoi. Trăiesc în acest oraș de peste 50 de ani. Niciodată, înainte de 89, Călăraşiul nu a produs un conducător local. Asta din lipsă de încredere faţă de noi, față de organizație. Dacă voi, organizația, nu aveți capacitatea de a produce un lider vă trimitem noi un lider național. Deci, în realitate, trimiterea domnului Şova la Călăraşi este ca o sancţiune pentru dânsul, pentru că este pus la treabă, nu i se pune o coroniţă pe cap! Din vina noastră, a organizației, pentru că am îndepărtat pe toţi cei care au fost crescuți, în ultimii zece ani și care aveau vârste între 35 şi 45 de ani din partid, în ultimii 3 ani. Sunt multe de spus la responsabilitate. Mi-am asumat asta în momentul în care am pierdut alegerile și am demisionat în 2009. Am greșit atunci sau am făcut un lucru absolut normal pe care trebuie să-l facă orice lider. Eu cred și astăzi că, dacă vrei să-ţi păstrezi demnitatea, trebuie să fii corect cu tine însuți și corect cu cei care au încredere în tine. Astăzi, în raportul prezentat în cadrul biroului județean, mi se pare că au loc „glumiţe”. Noi trebuie efectiv, pentru a merge înainte, să avem ce trecut avem, ce prezent trăim și mai ales ce direcții ne propunem în viitor.”
Tărăcilă spune că pesediștii nu sunt pregătiţi pentru a se bate cu liberalii
„Este uşor să spunem că-i batem pe liberali. Nu îi batem, fraților, nu avem cum să-i batem, pentru că în condițiile în care noi îi dăm afară pe membrii PSD și nu îi promovăm pe membrii PSD, ci dimpotrivă pe cei care vin de la PDL spre PSD, nu vom face nici un pas înainte. Se spunea de la această tribună că am pierdut alegerile în 2004. Noi? Noi am câștigat 29 de primării. Am câștigat majoritatea în Consiliul Județean. Știți cum au votat aliații noștri, respectiv cei trei consilieri județeni ai Partidului Conservator? Contra, de partea liberalilor. Așa am pierdut noi alegerile, pentru că am fost trădați la masa verde, la vot. Primarii care au plecat de la noi nu erau oameni de înlăturat. Nu am reuşit să producem prin organizațiile locale oameni care să le ia locul, motiv pentru care și în alegerile din acest an s-a văzut clar că PSD-ul nu a putut cîștiga mai mult. De ce? Pentru că nu am deschis porţile partidului în toate acele localităţi în care am pierdut să facem organizaţii puternice. Legat tot de încredere, noi am câştigat bătălia, dumneavoastră ați alergat din casă în casă și ați scos oamenii la vot, dar am pierdut pacea, am pierdut negocierile cu liberalii. Păi cine poate să creadă că în judeţul Călăraşi PSD are mai puțin de 40 – 45%? Câți parlamentari avem pe PSD? Unul. Cine poate să creadă, față de forța pe care o avem, câți reprezentanți avem în Consiliul Județean? Șase. De ce am pierdut primării unde am avut primari PSD? Pentru că aliatul nostru de nădejde PNL şi-a pus acolo candidat propriu. Nu am ştiut să gestionăm înţelegerea cu liberalii.”
Deși Șova spunea că deconcentratele nu se împart politic, Tărăcilă îi reproșează acestuia că nu s-a impus pentru respectarea parității cu liberalii
„O ultimă privire este la limita legii, această repartizare pe deconcentrate a unor funcții de conducere. Am respectat acel algoritm susținut de președintele nostru, domnul Ponta? Păi ce paritate avem dacă e mai mult de trei ori decât noi? Să încercăm să aducem lucrurile într-o matcă normală, pentru că suntem într-o alianță și o susțin, nu vorbesc de o ruptură, dar nu suntem copiii săraci de la masa alianţei. Atunci când ne așezăm acolo, ei au obligația să ne respecte pentru ceea ce suntem în județ și pentru ceea ce este PSD la nivel de țară.”
„Iar în ceea ce privește a treia chestiune, vorbeam de solidaritate. Mai există solidaritate între noi, în momentul în care în care PSD Călărași reprezintă o cetate, în care nu a mai putut să intre nimeni şi din care au fost izgoniţi toţi cei au fost consideraţi indezirabili?”
Ştefan nu ştie că Tutankamon a murit la 21 de ani
„Și nu mă deranjează comparația cu Tutankamon, pentru că sigur domnul Ștefan nu știe că Tutankamon a murit la 21 de ani. Și ultima chestiune, un coleg venit din altă parte și cinste lui, în afară de aceste dispute care sunt de fond, domnule ministru Șova, nu sunt simple frecușuri, ne-a făcut o propunere pe care eu o susțin cu toată inima. PSD-ul ca să fie puternic trebuie să se manifeste ca un partid puternic, PSD-ul ca să devină competitiv în plan județean trebuie să se lupte de la egal la egal cu liberalii, trebuie să deschidă porțile partidului. Dar nu să-i primim pe pedeliști în sensul de a-i vopsi în roșu, ci să-i primim pe acei oameni care nu au făcut politică până acum, sunt de stânga și cu aceștia trebuie să fim solidari.”
Primarii nu se bucură de respectul conducerii PSD Călăraşi
„Avem prea puțini primari? Sigur că avem. Aceștia 11 câți au mai rămas se bucură ei, însă, de respectul nostru, al conducătorilor? Răspunsul este nu, ei se bucură doar de respectul localităților lor acolo unde cetățenii i-au ales. Sunt nevoit, domnule ministru Șova, să vă spun că acest cuvânt nu s-a dorit în nici un fel o punere la punct a dumneavoastră ci, dimpotrivă, eu, care sunt călărășean și care lupt pentru călărășeni spun că, dacă astăzi Călăraşiul nu poate produce un preşedinte, vă mulţumim că aţi acceptat să candidaţi la Călăraşi.”