Organizația municipală a PNL Călărași a premiat, ieri după amiază, organizațiile liberale de cartier din municipiul Călărași care au obținut cele mai bune rezultate la alegerile Europarlamentare din luna mai a acestui an.
Cel mai bun rezultat a fost obținut de organizația nr. 10, coordonată de viceprimarul Dragoș Coman, care a obținut un scor de 34,49%. De asemenea, cel mai mare scor obținut de liberali în municipiul Călărași a fost realizat la o secție aflată tot în coordonarea directă a lui Dragoș Coman – 50,63%. Acesta a primit din partea președintelui organizației, Viorel Ivanciu, o cupă și o diplomă.
Organizația Municipală a PNL Călărași este împărțită în 12 organizații de cartier, Dragoș Coman implicându-se în coordonarea a 6 dintre ele, toate având rezultate peste media națională.
PNL a obținut în municipiul Călărași, la alegerile pentru Parlamentul European, 27,84%, clasându-se pe primul loc înaintea PSD (25,57%) și USR (20,73%).
„Am avut dintotdeauna o simpatie aparte pentru Dan Motreanu iar faptul că el a fost pe o poziție eligibilă m-a motivat suplimentar. Altfel spus, când ești pus în situația de a susține oameni de calitate, campaniile sunt ușor de dus. Îmi exprim convingerea că și în bătăliile viitoare Partidul Național Liberal își va desemna cei mai buni candidați.”, a declarat secretarul organizației municipale a PNL, Dragoș Coman.