În mandatele anterioare ale Consiliului Local Călăraşi, şedinţele de plen ale acestuia cuprindeau şi interpelări ale membrilor, ale aleşilor locali, cu privire la unele probleme ale comunităţii.
În actuala legislatură, însă, interpelările nu prea mai există. De aceea, s-a pus problema unei lipse de iniţiativă a consilierilor locali de a aduce problemele cetăţenilor mai aproape de Executiv. Se pare că lucrurile nu stau chiar aşa.
Chestionat pe acest subiect, primarul Daniel Drăgulin a precizat că propuneri există din partea consilierilor în mod constant.
„La solicitarea consilierilor locali, de esemplu, am prins Liceul Eminescu pentru acoperiş, în momentul în care s-a discutat despre Şcoala nr. 5, au venit şi ei cu propunerea, diferite străzi au mai fost discutate, dar vin din teren cu probleme. Există comunicare, nu fac interpelări, aşa este, dar ei vin mereu la noi cu problemele cetăţenilor”, a punctat edilul.