duminică, aprilie 13, 2025
AcasăPOLITICADrăgulin: „Voi candida... Nu-mi este frică de nimeni, decât de Dumnezeu”

Drăgulin: „Voi candida… Nu-mi este frică de nimeni, decât de Dumnezeu”

- Advertisement -

Au început, de câteva săptămâni bune, discuţiile cu privire la posibilele nume care vor intra în cursa electorală din 2016 pentru câştigarea Primăriei Municipiului Călăraşi. Actualul edil, Daniel Drăgulin, coordonator al Regiunii Sud Muntenia în cadrul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, a anunţat, aşa cum era de aşteptat, că va candida şi că e pregătit pentru lupta politică în care va fi angrenat. „Eu pot să vă spun că voi candida, sunt pregătit pentru o luptă politică. Momentan am altă prioritate, să terminăm ceea ce ne-am propus pentru anul acesta din punct de vedere al lucrărilor în municipiul Călăraşi şi nimic mai mult. Eu am un avantaj foarte clar, voi avea în spate 4 ani de primărie, vor fi destule lucruri care vor fi evaluate de cetăţeni. Am o experienţă care îmi conferă multe avantaje. Nu îmi este frică de nimeni, decât de Dumnezeu. Este o luptă politică ce se va da o lună de zile. Voi avea arme să contracarez posibilele jocuri murdare pe care unele partide politice ar putea să le facă”, a spus Drăgulin, recent, într-o conferinţă de presă la sediul UNPR Călăraşi.

Acesta a mai opinat, referitor la principalul său contracandidat, care ar putea fi cel care va purta însemnele PNL, că se aştepta ca toate partidele să-şi fi anunţat deja numele pe care mizează şi că personal şi-ar dori ca PNL să iasă chiar cu Răducu Filipescu, cel care, mai în glumă, mai în serios, nu a scos din calcul o candidatură a sa la Primăria Călăraşi. „Părerea mea e că un partid ar fi trebuit deja să-şi desemneze un candidat dacă vrea să înceapă o precampanie. Cred că încă sunt discuţii la nivelul partidului, e problema lor nu mă interesează. Încă o dată afirm că deciziile care sunt luate nu sunt în concordanţă cu ceea ce doreşte fiecare. Dar fiecare să facă ce vrea. Mi-aş dori mai mult să-mi fie contracandidat domnul preşedinte Filipescu. Din motive pur personale”, a mai precizat primarul de Călăraşi.

Referitor la numele care s-a aflat cel mai des pe buzele liderului PNL Călăraşi Răducu Filipescu când a venit vorba de candidatul liberal la primăria reşedinţei de judeţ în 2016, şi anume cel al lui Vasile Iliuţă, Drăgulin s-a arătat oarecum ironic, în contextual în care deputatul a anunţat public că este interesat de preşedinţia Consiliului judeţean mai mult. „Îi urez succes! (…) Nu cred că suntem atât de mici încât cineva să ne îndrume unde să mergem, să ne arate care sunt paşii noştri de făcut. E normal ca eu să-mi iau în propriile mâini destinul şi să consider că vreau să candidez pe o anumită funcţie având în spate o anumită experienţă şi că sunt în stare să mă pot bate pentru primărie” , a afirmat Drăgulin.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite