vineri, aprilie 18, 2025
AcasăADMINISTRAŢIEDrum Expres Galați-Chiciu | A început procedura pentru achiziția privind realizarea SF-ului

Drum Expres Galați-Chiciu | A început procedura pentru achiziția privind realizarea SF-ului

- Advertisement -

Proiectul privind Drumul expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu reprezintă o investiție importantă, bazată pe o alianță administrativă a 4 județe ce au ca scop implementarea de proiecte majore în infrastructura de transport în zona de Est și Sud a țării.

În acest moment, drumul TransRegio are o lungime estimată de 150 de kilometri, iar pentru acest proiect, care se derulează prin ADI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, formată din CJ Galați, CJ Brăila, CJ Călărași și CJ Ialomița, există un parteneriat cu CNAIR.

Pe 20 iunie au fost demarate procedurile de achiziție publică pentru întocmirea studiului de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I (Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții), studiu ce este necesar pentru a găsi alternative de traseu, fie pentru extinderea la patru benzi a unor porțiuni de drum din ruta actuală, fie de realizare de la zero a unor tronsoane de drum nou.

Se vor analiza inclusiv variantele unor centuri ocolitoare, astfel încât traficul să fie scos din localități, iar conducătorii auto să ajungă mult mai repede la Autostrada Soarelui și mai departe la Chiciu – Călărași.

Finanțarea este depusă pe fonduri europene pe POIM pentru partea de proiectare și urmează ca după realizarea documentației tehnice, proiectul să fie depus pe Programul Operațional De Transport.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite