vineri, aprilie 18, 2025
AcasăADMINISTRAŢIEDrumul Expres Galați - Călărași (Chiciu), traseu deviat pe la Ștefan Vodă...

Drumul Expres Galați – Călărași (Chiciu), traseu deviat pe la Ștefan Vodă – Ceacu – Cunești

- Advertisement -

Drumul Expres Galați-Brăila-Slobozia-Călărași (Chiciu) se află în acest moment în etapa Studiului de Fezabilitate. Drumul TransRegio este realizat de asocierea celor 4 județe în parteneriat cu Ministerului Transporturilor.

Contractul între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic pentru zona de sud și est și proiectantul East Water Drillings SRL a fost semnat pe 27 ianuarie 2023 pentru 18 milioane lei și o durată de 8 luni.

Prima variantă  de traseu, luată în calcul pentru județul Călărași, ar fi trebuit să ajungă din DN 21 la Piscicola și să continue pe DN 3 până la Chiciu. Însă, pentru că zona este Arie Protejată, cunoscută sub denumirea de Natura 2000, iar pentru efectuarea de lucrări în această zonă fiind nevoie de foarte multe avize de mediu care ar întârzia proiectul, proiectantul și Consiliul Județean Călărași au decis să schimbe traseul.

Astfel, varianta cea mai fezabilă este ca drumul expres să fie construit pe la Ștefan Vodă (cu sens giratoriu la DN 21) – Ceacu (Cuza Vodă) – Cunești – apoi spre granița cu Bulgaria (în dreptul localității Aidemir) și ulterior către Chiciu (după cum este ilustrat în foto). În această variantă, drumul va fi mai lung cu aproximativ 18 kilometri față de cea estimată inițial de aproximativ 150-155 de kilometri. De la Ștefan Vodă spre Drajna, drumul expres se va suprapune pe DN 21, pe pasajul de la Drajna, iar la Slobozia, de pe DN21 se va merge pe partea de est a municipiului.

În zona Galați va face legătura dintre centura mare a Galațiului, (care leagă vama de la Giurgiulești (Ucraina, Republica Moldova).

După finalizarea studiului de fezabilitate, vor demara procedurile pentru licitație, iar dacă lucrurile se mișcă rapid, ar trebui ca în 2025 să înceapă lucrările estimate la 36 de luni.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite