marți, noiembrie 26, 2024
AcasăSPORTDunărea caută un fundaş central

Dunărea caută un fundaş central

- Advertisement -

Sorin Anghel. Cine trage deja concluzii despre felul în care vor arăta Dunărea Călăraşi şi Înainte Modelu în returul Seriei C2 se hazardează. Ambele echipe sunt în perioada acumulărilor fizice, iar jocurile de verificare nu reprezintă altceva decât o ieşire din monotonia antrenamentelor dure. Pentru că suntem în plină iarnă, este imposibil să găseşti un teren bun pe care să poţi juca un meci amical. În aceste condiţii, cele două reprezentante ale judeţului Călăraşi au fost nevoite ca în această săptămână să joace pe terenuri sintetice. Misiunea nu este însă una tocmai uşoară pentru jucători, iar pericolul unor accidentări este mult mai mare.

Modelu s-a deplasat marţi la Berceni, acolo unde a dat piept cu echipa de Liga a 2-a din localitate. Ilfovenii s-au impus cu 3-1 la capătul unui joc în care elevii lui Valeriu Petrescu nu au strălucit, ba chiar s-au făcut de râs la începutul meciului, atunci când au comis câteva gafe pe care nu le mai vezi nici măcar în campionatul judeţean. Numai că Marian Şerban, adus în această iarnă de la Dunărea Călăraşi după ce coechipierii săi, Matei şi Badasca, au ajutat gazdele să facă 2-0 fără prea mult eforturi.

Campioana judeţeană a schimbat mulţi jucători faţă de turul campionatului, se vede un plus de valoare, se observă mai multă experienţă, însă nu trebuie să ne gândim că mai departe Înainte va rupe „norma” şi va urca prea mult în clasament. Ilfovenii au dominat şi mai categoric în repriza a doua, Nicu Epaminonda reuşit să stabilească scorul final. Petrescu încă este în căutarea formulei ideale cu care să atace meciurile de campionat, însă nu se poate plânge de nimic în acest moment. Conducerea clubului i-a pus la dispoziţie jucătorii doriţi, iar lipsa cantonamentului nu poate fi considerată o problemă din moment ce stagiile centralizate au dispărut şi de la echipele din Liga a 2-a.

Multă lume ar spune că Dunărea Călăraşi este pe cai mari în acest moment şi că promovarea nu poate fi ratată. Însă lucrurile nu stau chiar aşa. În primul rând, meciurile nu sunt câştigate dinainte, iar cine crede că elevii lui Ion Răuţă vor defila în returul Seriei C2 se păcăleşte. În primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că vor fi doar 12 jocuri, după ce Oţelul II Galaţi s-a retras din competiţie. Asta înseamnă că va conta nu doar fiecare joc, dar va conta chiar şi fiecare gol, iar orice pas greşit poate fi considerat fatal. Dunărea trebuie să meargă ca pe sârmă pentru a ajunge în Liga a 2-a.

Miercuri, călărăşenii au disputat un joc de verificare cu echipa secundă a celor de la Concordia Chiajna. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Dunărea a condus la pauză, după ce Luca a fructificat în minutul 5 o excelentă centrare oferită de către Bodo Kanda. Jocul nu a fost unul concludent, iar spectacolul a lipsit cu desăvârşire. Lucrul acesta este normal din moment ce gazdele încă sunt în perioada căutărilor, iar elevii lui Răuţă venea după două zile cu antrenamente istovitoare.

Dunărea arată prost în apărare. Patru ocazii au avut ilfovenii, toate fiind făcute cadou de către călărăşeni. După ce Mihai Popescu a plecat la ACS Berceni, conducerea clubului nu a găsit o soluţie pentru postul de fundaş central. Cu Concordia II Chiajna, Răuţă l-a „încercat” pe Viorel Ştefan, însă acesta nu poate da randamentul scontat, astfel că se caută în continuare un apărător de calibru, care să întărească defensivă.

Tehnicianul grupării „galben-albastre” a hotărât ca în această perioadă portarii Popa şi Răuţă să îşi împartă meciurile în care apără, iar la începutul sezonului să apere cel care va fi considerat mai în formă. Dintre jucătorii aduşi în această iarnă, trei şi-au găsit loc printre titulari. Pe lângă Viorel Ştefan, un mijlocaş central folosit acum în centrul defensivei, pe teren şi-au mai făcut apariţia Luca, mijlocaş stânga venit de la Viitorul Axintele, şi Alexandru, adus de la Gloria Popeşti Leordeni. Ambii au fost forţaţi să joace, chiar dacă au probleme de ordin medical la această dată, şi nu s-au mişcat deloc rău. Pe lângă faptul că a înscris unicul gol al călărăşenilor, Luca a dovedit o viteză bună de joc şi e clar că se poate conta pe el în returul campionatului. Deocamdată evită contactul cu adversarul, însă are de partea sa viteza şi tehnica, calităţi care îl pot transforma în golgheterul echipei. Alexandru este un atacant bătăios, care va avea misiunea de a crea culoare pentru oamenii care vin din spate. Achiziţiile făcute până acum de Dunărea l-au pus pe antrenor în postura de a-l scoate din echipă pe Victor Petre, un titular de drept în prima parte a campionatului. Situaţia nu este deloc pe placul mijlocaşului, însă acesta nu are de ales şi trebuie să îşi aştepte rândul. Ruperile sale de ritm cu balonul la picior şi ambiţia sunt atuuri importante pe care Victoraş trebuie să şi le valorifice pentru a fi pe teren la fiecare partidă, încă din primul minut.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite