Mircea Brânduşă
S-a terminat turul campionatului. Urmează o pauză lungă. Bun prilej de analize şi discuţii eliberate de presiunea meciurilor jucate de fotbaliştii de pe malul Borcei. La sfârşit de an urmează să se întocmească şi clasamentele de rigoare. Cine a fost surpriza, cine a produs surpriza neplăcută, cine a fost cel mai bun, cine n-a fost cel mai bun, plus un vis care ne tulbură pe toţi: oare cum ar fi arătat Liga a II-a cu Dunărea Călăraşi printre competitoare?
Din păcate, în ultimul timp asta e tot ce ne-a mai rămas din punct de vedere fotbalistic privind performanţa. Să ne imaginăm. Să-l trezim din somn pe „dacă ar fi fost”, să-l reactivăm pe „parcă alţii”, şi să-l repunem în drepturi pe „poate altădată”. Bine înţeles şi să ronţăim la o bere aceste iluzii. Stau şi mă întreb ca şi alţi iubitori ai acestui club: e posibil ca Dunărea să fi putut arăta mai bine în acest tur de campionat decât Axintele? E posibil să fi fost în stare de o surpriză gen Metaloblobus? E posibil să fi făcut chiar mai multe puncte ca Râmnicu Sărat, într-o serie extrem de facilă? Problema nu e ce ar fi putut şi ce n-ar fi putut. Problema e cum să facem să aflăm de ce a fost posibil cel mai slab parcurs din turul unui campionat în ultimii 4 ani. Cineva, un om priceput la fotbal, îmi spunea imediat după meciul cu Buzău (0-1) că Dunărea a păcălit fotbalul în respectivul meci. Şi că a arătat jalnic. I-am răspuns că n-aş fi chiar atât de sever. A fost totuşi un meci, cu o fostă divizionară B, care nu e oricine în fotbalul românesc, chiar dacă acum activează în Liga a III-a. De acord, n-am jucat cel mai estetic fotbal, n-am atacat convingător, n-am prea tras la poartă şi am primit un gol pe fondul neatenţiei în ultimul minut de joc. Omul mi-a răspuns: „De acord cu toate acestea. Dar trebuie să fii de acord că nici nu mai reprezentăm mare lucru în fotbalul de azi.” Dacă am reprezentat odată ceva, A FOST GRAȚIE UNEI GENERAȚII DE EXCEPȚIE, a unor conjuncturi, a şansei care ne-a ocrotit şi a lui Marian Catană. Pe care nu-l mai avem (Dumnezeu să-l ierte!), la fel cum şi şansa a început să ne ocolească, la fel cum şi conjuncturile au început să ne fie defavorabile odată cu instalarea în fruntea clubului a lui „Il Presidente” Sima. Opinia tuturor specialiştilor din fotbalul călărăşean este că Dunărea nu e o mare putere în fotbal, nici măcar o mică putere şi acest fapt ar trebui asumat de actuala conducere ca un adevăr. O promovare în Liga a II-a ar trebui privită ca o obligaţie de serviciu, nu ca o mare performanţă, aşa cum ar fi pentru micuţa echipă din Axintele. Aşadar, să ne întoarcem la ideea care ne bântuie! Şi la problemă. Cum să facem să aflăm cum ne-am descurca în Liga a II-a? Eventual promovând, nu-i aşa? Uşor de zis, cam greu de realizat. De ani de zile şefii clubului reconstruiesc echipa, dar nu o fac cum trebuie. Şi tocmai pentru asta stăm acasă şi ne uităm cu jind la televizor, atunci când se transmite câte un meci de Liga a II-a. Iar şeful fotbalului intern spune cu zâmbetul pe buze că acest campionat este unul chiar slab! Şi totuşi stau şi mă întreb: cum naiba să facem să promovăm şi noi dintr-un campionat d-ăsta slab? Nu de alta, dar măcar Dunărea să arate că nu este o echipă slabă în Liga a III-a, dacă între echipele slabe din Liga a II-a nu se regăseşte!
