Fostul primar al municipiului Călăraşi Nicolae Dragu, actual consilier judeţean, a ales să profite şi el de OUG 55/2014 şi să devină independent din punct de vedere politic, lucrul acesta fiind consfinţit prin depunerea unei hârtii oficiale la Consiliul judeţean în cursul zilei de miercuri, 1 octombrie. Asta după ce acum circa trei luni, Dragu era în pericol chiar să-şi piardă mandatul de ales judeţean, fiind exclus, printr-o decizie a Biroului Permanent Judeţean al UNPR, din rândurile partidului.
Contactat de Obiectiv, fostul edil al reşedinţei de judeţ a anunţat că nu-l mai interesează „găştile de partid” şi că „deocamdată” nu e interesat să intre într-un alt partid. Dacă s-ar întâmpla, însă, asta, ar fi a şasea formaţiune în care Nicolae Dragu ar activa, după PUNR, PNŢCD, AP, PNL şi UNPR.
„Da, e adevărat, am, devenit consilier judeţean independent, ceea ce cred eu că mă caracterizează în acest moment. Nu mă mai interesează găştile de partid, aşa cum au devenit acum partidele astea, pe care pe toate le-am ridicat de la zero, eu cam pe toţi i-am făcut oameni. Nu am ce să reproşez UNPR-ului, decât că m-au exclus acum 3 luni, eu care eram membru fondator, doar pentru că am fost atunci cu doamna Udrea. Ce-avea una cu alta? Deocamdată nu sunt interesat de PMP”, a declarat, pentru Obiectiv, consilierul judeţean Nicolae Dragu.