marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEEcoaqua | Proiect pilot pentru eliminarea coeficientului de repartiție

Ecoaqua | Proiect pilot pentru eliminarea coeficientului de repartiție

- Advertisement -

Conducerea Ecoaqua Călărași implementează un proiect pilot în vederea eliminării coeficientului de repartiție. Acesta presupune instalarea de contoare cu telecitire în apartamente.

Directorul general Ecoaqua – Eduard Grama, alături de directorul sucursalei Călărași – Ionuț Savu-Radu și de ing. Valentin Stoian, a anunțat că, la nivelul municipiului Călărași, va fi implementat un proiect pilot, acesta constând în montarea contoarelor cu telecitire, în zece scări de bloc din municipiul Călărași, deocamdată.

„Ar trebui să fim mult mai transparenți pentru oameni, pentu că, așa cum știm, din 2018 ne confruntăm și la acest moment cu consumurile de apă facturate într-un mod greșit.

Acel coeficient de repartiție care ne apasă pe toți pe facturile de acasă și cred că în perioada următoare vom găși soluții pentru a remedia aceste probleme.

Am discutat și avem ca prioritate proiectul pe fonduri europene, pe POIM, care se află în linie dreaptă și toți cei care fac parte din echipă și-au făcut datoria.”, a declarat Eduard Grama.

Trei blocuri, cu 10 scări, au fost alese pentru implementarea proiectului pilot

„Proiectul constă în montarea de contoare cu telecitire în apartamente. Am ales 3 blocuri: D 10, E 16 și N 29, în total fiind 157 de apartamente. Se vor monta 319 contoare cu telecitire.

Acestea se vor monta pe cheltuiala Ecoaqua. Comanda de contoare este deja efectuată. Contoarele le vom aduce săptămâna aceasta. Cel mai târziu, după Paște va începe montarea lor.”, a explicat Ionuț Savu-Radu.

Pe de altă parte, ing. Valentin Stoian a subliniat faptul că se urmărește îmbunătățirea și eficientizarea comunicării cu utilizatorii operatorului Ecoaqua.

„Au existat discuții cu colegii de la dispecerat, ei sunt primii care iau contact cu clienții societății și împreună cu colegii de la departamentul mass-media vom încerca să avem o conduită mult mai aplicată către consumatori, să le răspundem mult mai rapid și să luăm la cunoștință mult mai rapid despre avariile și sesizările date de către clienții Ecoaqua.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite