În săptămâna 4-10 noiembrie 2013, elevii Şcolii Gimnaziale Mircea Vodă Călăraşi au continuat derularea activităţilor extracurriculare din cadrul proiectului Ecoprovocarea. Pe data de 5.09.2013 au sărbătorit anticipat Ziua Zonelor Urbane. Acţiunea a avut scopul de conştientizare a impactului dezvoltarii economice asupra mediului inconjurator şi de învăţare a unei atitudini, responsabile faţă de mediu, deoarece omenirea asistă neputincioasă la extinderea zonelor urbane, în detrimentul spaţiilor verzi,al oazelor de linişte şi aer curat.
La acţiune au participat elevii claselor a V-a A, a VI-a A şi a VI-a B, care au realizat desene, machete şi compuneri pe tema «ORAŞUL VIITORULUI». Activitatea elevilor a fost îndrumată de doamnele prof. Sârbu Nicoleta, Rodean Gabriela, Manolache Ionela-Veronica, Nedelcu Florica şi Aldea Mariana. Din partea direcţiunii a fost prezent domnul director Filip Nicolae, iar din partea Asociaţiei Viitor Plus a fost prezentă doamna Cojocaru Lucia.
În aceeași săptămâna, doamnele prof. Manolache Ionela-Veronica şi Viciu Lucia au realizat împreună cu elevii claselor a VI-a A, respectiv a VI-a B, igienizarea curţii şcolii, a parcului Luceafărului şi a zonelor adiacente. Acţiunea a avut urmatoarele obiective: igienizarea curţii şcolii, a parcului Luceafărului şi a spaţiilor şi zonelor verzi din cartierul din apropierea parcului, dezvoltarea spiritului civic al elevilor, prin implicarea directă a acestora în activitatea de igienizare, şi nu în ultimul rând conştientizarea importanţei colectării selective a deşeurilor. Acţiunea de igienizare a avut rezultate conform aşteptărilor, elevii adunând selectiv 14 saci de deşeuri şi un aspirator.
În încheiere, nu ne rămâne decât să le urăm elevilor de la Şcoala Gimnazială Mircea Vodă sa aibă putere de muncă, pentru derularea unor activităţi extracurriculare variate, care să se concretizeze într- un punctaj cât mai mare.
Prof. Manolache Ionela-Veronica