duminică, aprilie 13, 2025
AcasăACTUALITATEEdilul municipiului Călăraşi este interesat de revitalizarea fostei platforme Siderca

Edilul municipiului Călăraşi este interesat de revitalizarea fostei platforme Siderca

- Advertisement -

Rodica Dohot. Revitalizarea platformei siderurgice este în atenţia primarului municipiului, Daniel Ștefan Drăgulin, care a participat săptămâna trecută la o întâlnire privind rezolvarea aspectelor juridice ale Siderca.

„Am fost acolo în calitate de edil al oraşului care a promovat un program, atât la locale cât şi la parlamentare, pentru revitalizarea activităţii pe platforma Siderca şi, în a acelaşi timp, pentru găsirea unor soluţii pentru realizarea unui parc industrial, tot pentru crearea unor locuri de muncă. Această problemă a preluat-o Consiliul Judeţean Călăraşi care vrea să o ducă la bun sfârşit.”, spune edilul municipiului.

De asemenea, primarul Drăgulin a precizat că şi Primăria Călăraşi este interesată de drumul de acces care este în incinta Siderca. „Și Primăria se interesează pentru că drumul care face legătura între drumul naţional şi municipiul Călăraşi este în incinta platformei şi trebuie să mă bat ca acest drum să nu fie segmentat sau închis.”, susţine Drăgulin.

Având în vedere că Siderca are datorii către bugetul local, primarul Drăgulin a identificat o soluţie: ,,Într-adevăr avem şi noi o serie de datorii de recuperat, nu mulţi bani, dar pentru noi înseamnă ceva să ne recuperăm banii dacă nu să ne dea posibilitatea ca o parte din terenul din anumite zone, mai bune, să îl preia Primăria Călăraşi pentru a-l concesiona diferitelor societăţi private care vor să îşi dezvolte activităţi economice pe raza municipiului. Mă interesează în calitate de edil ce vor să facă cei care sunt acum cu dezmembrarea, lichidatorii aceştia judiciari pentru că nu mi se pare normal să dai unor societăţi care la un moment dat pot realiza construcţii care defavorizează urbanizarea municipiului Călăraşi.”

Nu numai terenurile sunt interesante pentru autorităţile locale ci şi canalul siderurgic.

„De asemenea, atât Primăria cât şi Consiliul Judeţean Călăraşi sunt interesate de canalul siderurgic pentru a crea un port industrial şi în acelaşi timp, posibilitatea de reintrare în circuitul fluvial pentru că, pe canal se poate transporta şi reintra pe Dunăre ulterior. Deci asta ne interesează, revitalizarea platformei siderurgice.”, a mai adăugat Drăgulin.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite