marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALEvaluarea Națională 2015/A început examenul pentru elevii de clasa a 8-a

Evaluarea Națională 2015/A început examenul pentru elevii de clasa a 8-a

- Advertisement -

Absolvenții claselor a VIII-a susțin examenul scris la limba și literatura română. Emoțiile pentru elevi sunt foarte mari deoarece de notele obținute la acest examen depinde înscrierea la liceu.

Potrivit regulamentului de examen, intrarea în sălile de curs s-a faăcut între orele 8.00 şi 8.30. Între orele 8.30 şi 9.00 când a început examenul, a avut loc tragerea la sorţi a subiectului pe care l-au primit candidaţii, iar fiecare școală a făcut copii ale acestuia pentru a le distribui elevilor.Candidații au la dispoziţie trei ore să le rezolve.

Examenul la LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ este considerat de mulți unul dintre cele mai dificile. În cele trei ore de examen, elevii vor avea de rezolvat trei subiecte, notate fiecare cu 30 de puncte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu pentru prezentare.

După ce vor trece de examenul de la LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, majoritatea elevilor vor avea o zi liberă, doar cei care au terminat școala la o altă linie decât cea română vor susține proba la limba și literatura maternă.

După ce s-a încheiat faza înscrierilor, elevii care au optat pentru susținerea examenului de EVALUARE NAŢIONALĂ au intrat luni 22 iunie în febra examenelor. Prima probă, cea de la limba și literatura română, este considerată de mulți cea mai dificilă.

Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale 2015 arată că programa la Limba şi literatura română conţine mai multe puncte pe care trebuie să le cunoască elevii, în timp ce programa la Matematică s-a schimbat complet. Prin urmare, elevii de clasa a VIII-a au mai mult de învăţat.

La LIMBA ROMÂNĂ se cere toată materia clasei a VIII-a. Astfel, la Limba și literatura română, aceştia vor trebui să cunoască, obligatoriu, și speciile literare romanul și balada, genul dramatic, precum și propozițiile subordonate circumstanțiale condiționale, concesive și consecutive.

Calendar EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015:

3 iunie 2015 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15-17 iunie 2015 – Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie 2015 – Limba şi literatura română – proba scrisă
23 iunie 2015 – Limba şi literatura maternă – proba scrisă
24 iunie 2015 – Matematică – proba scrisă
26 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)
26 iunie 2015 – Depunerea contestaţiilor (între orele 16.00 – 20.00)
27 – 29 iunie 2015 – Rezolvarea contestaţiilor 30 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite