Evenimente organizate în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria
Secretariatul Comun (SC) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România-Bulgaria (BRCT Călăraşi) a continuat organizarea de evenimente în sprijinul beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul programului în vederea prezentării regulilor de implementare dar şi a altor aspecte, în conformitate cu nevoile identificate pe parcursul implementării proiectelor.
Astfel, în seria acţiunilor întreprinse de SC în sprijinul beneficiarilor se încadrează întâlnirile tematice pentru beneficiari ce au avut loc în data de 18 noiembrie 2019 la Montana în Bulgaria şi în data de 19 noiembrie la Giurgiu în România. În cadrul evenimentelor au fost discutate aspecte importante privind raportarea progresului proiectelor, procedurile aferente modificărilor contractuale precum şi alte aspecte legate de implementarea proiectelor.
Prin proiectele finanţate în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria se urmăreşte crearea unui spaţiu European comun, prin aducerea cetăţenilor mai aproape unii de alţii pentru a soluţiona probleme comune şi pentru a înlesni schimbul de idei, demonstrând că graniţa dintre cele două state partenere nu reprezintă un obstacol. Astfel, proiectele finanţate contribuie la extinderea orizonturilor regiunii transfrontaliere pentru a obţine rezultate concrete şi măsurabile şi pentru a permite zonei de graniţă dintre România şi Bulgaria să devină o regiune căutată pentru a studia, a călători, a investi şi a trăi în siguranţă prin folosirea într-un mod eficient a resurselor disponibile.
Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România–Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele finanţate, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.