marți, noiembrie 26, 2024
AcasăPOLITICAFilipescu: „Cercel nu mai reprezintă PNL la Olteniţa”

Filipescu: „Cercel nu mai reprezintă PNL la Olteniţa”

- Advertisement -

Florian Cercel, consilier în cadrul Consiliului Local Olteniţa, ales pe listele PNL în 2012, fost preşedinte al organizaţiei PNL Olteniţa, dă bătăi de cap, nu numai primarului pesedist Ţone, ci şi preşedintelui PNL Răducu Filipescu.

Acesta a declarat că de Cercel se plânge toată lumea la Olteniţa, dar că acesta nu mai reprezintă poziţia PNL. Senatorul Iulian Dumitrescu a fost desemnat preşedinte interimar în urmă cu două săptămâni.

„Da` cine nu se plânge de Cercel… până şi eu încep să plâng, dar la Olteniţa am rezolvat problema. L-am numit acum două săptămâni pe Iulian Dumitrescu interimar la conducerea organizaţiei, urmează ca acum să vină cu echipa, cu Biroul Interimar şi are de rezolvat problema alegerilor europarlamentare şi pe cele prezidenţiale. De acolo se va detaşa o persoană care să arate că poate să fie lider, iar din ianuarie 2015 el va fi şeful de la PNL Olteniţa şi candidatul pentru funcţia de primar. Cu Cercel nu mai avem nici o treabă. Este membru de partid dar nu reprezintă el PNL-ul acolo. PNL-ul este reprezentat de Iulian Dumitrescu şi de biroul pe care şi-l va face.”, a declarat Filipescu.

Viitorul preşedinte va fi şi candidatul la Primăria Olteniţa. Deşi a spus că are în minte câteva persoane care ar putea ocupa această poziţie, Filipescu a declarat că nu vrea să le dezvăluie încă. „La Olteniţa s-a terminat mandatul de patru ani al celor care au fost în birou, prin statut avem dreptul să numim un preşedinte şi un Birou Interimar pentru o perioadă de 6 luni apoi mai putem să-i dăm 6 luni. Abia apoi vor avea loc alegeri la organizaţia de la Olteniţa, după cele două campanii din acest an. După campanii poţi să-ţi dai seama că din ăştia 20 de inşi se va alege unul care e mai lider, vorbeşte mai bine, lumea îl place, atrage şi acela o să fie, probabil, ales de ei preşedinte al organizaţiei Olteniţa şi candidatul la funcţia de primar. Asta este chestiunea pe care noi am impus-o… candidatul la primar este preşedintele organizaţiei, că altfel este conducere bicefală. Până acum am patru persoane vizate care pot fi potenţiali candidaţi la primărie. Toţi sunt de acolo pentru că nu mai vreau preşedinte din altă parte decât din Olteniţa.”, a conchis preşedintele PNL Călăraşi.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite