Candidaţii PNL Călăraşi pentru Camera Deputaţilor şi Senat au luat la pas toate cele 55 de localităţi ale judeţului. Preşedintele organizaţiei judeţene, Răducu Filipescu se declară mulţumit de reacţiile oamenilor şi spune că este din ce în ce mai sigur că vor putea obţine şi al treilea mandat de deputat, dar la redistribuire.
„Am parcurs tot judeţul, am fost în toate cele 55 de localităţi, luni am terminat tot judeţul. Veştile nu sunt deloc rele, implicarea este din ce în ce mai mare. Considerăm că şansele de a ajunge să atingem acel obiectiv destul de serios pe care-l avem, să luăm 3 deputaţi, există. Am făcut această tură să vedem dacă avem posibilitatea să ne gândim la aşa ceva şi pot să vă spun că există această variantă. În schimb ca noi să ne atingem obiectivul intervin foarte multe variabile iar aceste variabile nu mai ţin de noi. Prima variabilă este în primul rând timpul. Dacă timpul o să fie măcar aşa cum este acum, probabil că lumea va ieşi la vot şi vom avea succes. Dacă timpul va fi cu probleme, să fie frig, alunecuş, zăpadă, viscol, probabil că lumea nu va ieşi atât de masiv la vot. Noi ne gândim că ar trebui să iasă cam peste 45-46% şi am avea toate şansele să scoatem 3. Sub această prezenţă e mai complicat să scoatem 3. Acum depinde, că vântul şi timpul rău este pentru toată lumea, nu numai pentru votanţii PNL, este şi pentru votanţii PSD. Ştim că PSD-ul are în general votanţi mai mult spre vârsta a 3-a şi timpul rău e posibil să-i împiedice şi pe ei dar şi pe ai noştri că şi noi avem votanţi de vârsta a 3-a, nu numai ei. Pentru 3 mandate, ca să fim convinşi că le luăm, ne trebuiesc 75-76 de mii de voturi. Al 3-lea e pe redistribuire dar obţinem un rest de 15-16 mii de voturi care înseamnă mai mult decât necesarul pentru un mandat întreg, înseamnă peste jumătate, ceea ce ne dă şansa ca al 3-lea să intre şi el. Dacă faci sub 50% dintr-un mandat e mai problematic să mai intri.”, a explicat Filipescu.
Acesta spune că în general oamenii cu care au discutat în judeţ se plâng de taxele foarte mari din agricultură.
„S-au preluat din teren foarte multe chestiuni care pe ei îi apasă şi mai ales în zona agrară sunt probleme destul de complicate. I-a înnebunit cu impozitele şi taxele pe cei din agricultură că muncesc practic să dea banii la stat.”