Răcirea relaţiilor dintre fostul preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PSD, Ion Ştefan, şi partidul în care activează de ani buni, a fost comentată de liderul PNL Călăraşi Răducu Filipescu, care, surpriză, îşi aşteaptă fostul coleg din Executivul Consiliului Judeţean alături de… liberali.
„Ei (n.r. social-democraţii) tot au ieşit pe piaţă să spună că Ştefan e prieten cu mine, că e omul meu. Înainte, spuneau de Vârtejanu că e omul meu, ca şi când eu sunt Dumnezeu şi am oameni peste tot.
Eu am avut o relaţie normală cu Vârtejanu, că ne cunoaştem de 50 de ani, şi ne respectăm. Cu Ştefan am lucrat în echipa managerială la Regia de Gospodărie 4 ani şi nu pot deveni duşman cu el, chiar dacă PSD-ul vede în noi duşmani.
Nu poţi rupe o relaţie de 30 de ani că zice partidul. Ştefan nu a demisionat la ideile mele, el a demisionat că nu mai voia să se implice, şi i-a supărat foarte tare.
Impresiile lui s-au transformat în certitudini şi mai are puţin şi cred că va pleca. Poate veni şi în PNL, nu va zice nimeni nu. E un om politic valoros, orice partid are nevoie de el. Nu cred că va trece din stânga la dreapta, dar cine ştie.”, a declarat Filipescu.
Ion Ştefan şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi în decembrie 2014, făcând foarte uşoară numirea lui Marian Dinulescu în locul lui.
În toamnă s-a format, după celebra OUG 55, o nouă majoritatea politică în cadrul CJC, social-democraţii intrând în opoziţie.