vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALITATEFilipescu: „Nu dorim ca o firmă să preia doar feribotul, ci să...

Filipescu: „Nu dorim ca o firmă să preia doar feribotul, ci să preia şi cele 3,5 ha pentru dezvoltarea economică a zonei”

- Advertisement -

Rodica Dohot. Încă de la începutul lunii mai, preşedintele Răducu Geoge Filipescu declara că la Consiliul Judeţean Călăraşi s-au prezentat câteva firme interesate să preia platforma feribotului, în acest fel urmând a se relua şi activitatea de traversare a fluviului Dunărea.

Feribotul a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Călăraşi încă din anul 2006, suma fiind de aproximativ 600.000 de euro, dar acesta nu mai funcţionează din 2011. Chiar dacă administraţia judeţeană a făcut toate demersurile necesare funcţionării feribotului, acest lucru nu s-a realizat din cauza lipsei de interes a bulgarilor. Linia de transport fluvial cu feribotul pe ruta Călăraşi – Silitra, dată în folosinţă în anul 2007, a funcţionat doar câteva luni, apoi, invocându-se diferite neînţelegeri între operatorii de transport de pe cele două maluri, totul s-a oprit. În cursul acestei săptămâni, preşedintele CJ, Răducu Geoge Filipescu a declarat că a avut o primă rundă de discuţii cu patru firme interesate.

„Ar fi patru doritori şi dacă până acum n-am avut niciunul şi acum avem patru am început să facem fiţe, adică vrem să câştigăm cât mai mult din toată această afacere.”, a spus Filipescu. Intenţia administraţiei judeţene nu este doar aceea de a concesiona feribotul ci şi de refacere a zonei care se află în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi, suprafaţa fiind de aproximativ 3,5 hectare ce trebuiesc amenajate. Filipescu este de părere că acest lucru va duce la dezvoltarea zonei în plan economic şi implicit la crearea de noi locuri de muncă.

„Nu se pune problema de a face neapărat numai o trecere cu feribotul, vrem să mai angrenăm şi zona aceea pe care noi o avem în dotare, deci şi cele 3,5 hectare şi platforma existentă, într-o afacere economică care să ne aducă beneficii şi să creeze locuri de muncă.”, susţine preşedintele CJ.

La începutul săptămânii viitoare, conducerea Consiliului Judeţean Călăraşi va mai avea o întâlnire cu reprezentanţii uneia dintre firme care are printre intenţiile de preluare a liniei de transport şi construirea unei secţii de dezmembrare a fierului vechi. „Mai am luni o întâlnire cu Taoil, cu patronul de la Remat, care vrea să facă o secţie de dezmembrare de fier vechi acolo. Eu vreau să vă spun că amenajarea celor 3,5 hectare înseamnă bani mulţi. Singurul care din punctul meu de vedere are capacitatea de a le amenaja ar fi Taoil cu firma lui pentru dezmembrare. Cele două firme din Ucraina sunt interesate doar de transport. Eu vă spun de pe acum că aş vrea ca Taoil să vină cu cea mai bună ofertă. Facem caietul de sarcini în aşa fel încât investiţia să fie maximă. Nu am un ok încă de la Taoil, nu ştiu cât va fi interesat că nu e foarte simplă investiţia, dar luni aştept răspunsul.”, a menţionat preşedintele CJ, Răducu Filipescu.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite