Liderul Ligii a 2-a, Dunărea Călărași, și-a reluat în data de 9 ianuarie 2018 antrenamentele în vederea pregătirii de iarnă. Sub comanda lui Dan Alexa, călărășenii se vor pregăti până pe 24 ianuarie pe stadionul „Ion Comșa” urmând ca lotul Dunării să efectueze în perioada 24-05 februarie un cantonament centralizat în Turcia, Antalya.
La reunirea lotului s-au prezentat 27 de jucători, unii dintre ei aflați în probe la clubul călărășean. Au fost prezente şi cele două achiziţii realizate până acum, fundaşul Alin Dobrosavlevici şi atacantul Dino Spehar, iar în zilele următoare sunt aşteptaţi şi trei jucători de la ASA Târgu Mureş: fundaşul Gaston Mendy (32 de ani), mijlocaşul Paul Iacob (21 de ani) şi atacantul Alexandru Stoica (20 de ani).
Antrenorul care a dus Dunărea pe primul loc în Liga 1, Dan Alexa a făcut următoarea declarație la reunirea lotului Dunării: „Avem un obiectiv propus și anume promovarea. Asta ar însemna o emulație, lumea ar putea vedea echipe de top din Romania, o mare mândrie pentru orașul Călărași. Am încercat să ne întărim în această iarnă. Sper ca jucătorii noi veniți să se acomodeze repede. Sigur, eu ca antrenor îmi doresc jucători buni. Am șansa să colaborez cu domnul președinte Brișan și să aducem câțiva jucători buni. Avem în momentul de față un lot competitiv. Fotbalul e un joc imprevizibil, dar voi face tot ce ține de mine să duc Dunărea în Liga 1”.
Florin Brișan: „Cantonamentul se va face din bani privați”
Președintele grupării călărășene, Florin Brișan, a afirmat la reunirea lotului de pe malul Borcei faptul că echipa va beneficia de un suport financiar privat pentru cantonamentul din Turcia.
Omul de afaceri și șeful grupării călărășene, Florin Brișan, a declarat că Dunărea se va întări serios în pauza de iarnă și se declară optimist în ceea ce privește obiectivul Dunării. „Suntem optimiști. Avem un lot valoros. Începem sa formăm o echipă competitivă pentru Liga 1. Mai sunt de sosit Mendy, Al. Stoica si Iacob de la Tg Mures. Avem acum un lot creionat să ne prezentăm cum trebuie pentru meciurile ce vor urma. Promovarea ar însemna o performanță istorică un stadion plin, o modernizare pentru stadionul nostru. Sperăm să le forțăm mâna celor care vor să se implice, să fie alături de noi. Vom pleca într-un cantonament în Turcia, Antalya. Asta o fost una din promisiunile mele. Se va face din bani privați acest cantonament. Le promitem fanilor că vrem să promovăm în Liga 1 de pe primul loc”, a declarat Florin Brișan la reunirea lotului.