În urma cu circa două săptămâni, președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu, anunța, în cadrul unei întâlniri cu presa, că se ia în calcul schimbarea celor doi vicepreședinți ai CJ, conservatorul Bogdan Georgescu și social-democratul Ion Ștefan, dar după alegerile prezidențiale. În urma OUG 55, privind migrația aleșilor locali, Filipescu și-a asigurat majoritatea simplă confortabilă, prin racolarea unor consilieri județeni UNPR sau PP-DD.
Georgescu, prezent într-o conferință de presă săptămâna aceasta, a replicat acestor declarații, inițial printr-o întrebare retorică: ”Domnule președinte, cine v-a adus președinte de Consiliul județean?”. Apoi, a punctat faptul că nu-și va da demisia și că așteaptă o decizie politică a consilierilor județeni, cei care, prin vot, pot schimba vicepreședinții, și nu Răducu Filipescu.
”Demisia nu mi-o dau pentru că în procesul de vot vizavi de funcțiile de vicepreședinte, consilierii județeni ne-au acordat votul și mie și domnului Ion Ștefan. Dacă acești consilieri, în cadrul politic, cu niște argumente politice vor spune că nu trebuie să mai fim în aceste funcții, vom proceda conform deciziei politice. Președintele Filipescu nu ne poate schimba, din punct de vedere legal, dânsul poate veni cu cel mult o propunere. Nu îi acordați puteri pe care nu le are”, a punctat vicepreședintele CJ Bogdan Georgescu.