Rodica Dohot. Una dintre cele mai vechi școli din Călărași, Gimnaziul Carol I, cunoscută și sub denumirea de Şcoala nr. 1 și-a terminat de curând lucrările de reparații exterioare. Ajunsă până acum două luni în stadiu de degradare avansată, până la cărămidă, școală a atribuit prin achiziție directă pe SEAP, 2 contracte de reparație exterioară, unul pentru refacerea ornamentelor în valoare de 82.654 lei și unul pentru vopsire de 39.599 lei.
Directorul instituției de învățământ, prof. Elena Rotaru, a declarat pentru ziarul Obiectiv că această clădire, fiind o clădire de patrimoniu și mai ales o clădire etalon pentru municipiu, a solicitat pentru aceste lucrări avizele necesare de la Ministerul Culturii și Cultelor, chiar Florin Rădulescu din cadrul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural Călărași a supravegheat în detaliu lucrările.
„Vreau să transmit mulțumiri domnului primar Daniel Ștefan Drăgulin pentru sprijinul acordat și întregilor factori de decizie, întrucât după ce a fost aprobată această lucrare, în 15 august, în mai puțin de 2 săptămâni, adică pe 15 septembrie lucrările au demarat și chiar s-au finalizat mai devreme cu o lună, asta în condițiile în care muncitorii au lucrat zilnic.”, a declarat prof. Elena Rotaru, directoarea instituției.
Și în interior lucrurile stau foarte bine. Clasele au fost renovate, mobilierul vechi a fost înlocuit cu unul nou, iar clasele au fost dotate cu material didactice și IT din fonduri extra-bugetare. În cadrul școlii a fost de asemenea amenajată, începând cu acest an și o sală dotată modern pentru clasa 0, dar au fost construite și 2 grupuri sanitare exclusive pentru cei de la clasa pregătitoare. Tot în incinta gimnaziului a fost înființată cu acceptul Inspectoratului Școlar Județean și o clasă care face cursuri opționale de limba aromână.
Gimnaziul Carol I are arondate, pe lângă localul din zona Stop, Școala Nr. 4 și Școala Gimnazială nr. 7, în ele activând 25 de cadre didactice. Pentru anul viitor, conducerea școlii și-a propus să facă demersuri pentru a demara lucrări de reamenajare și pentru cele două școli arondate.