Un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au acţionat pe raza localităţii Tonea, comuna Modelu, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor unui bărbat, victima unui grav accident rutier.
În data de 17.06.2014, ora 09.02, un echipaj specializat de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza localităţii Tonea, comuna Modelu, pentru descarcerarea şi acordarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, victima unui grav accident rutier.
La sosirea echipajelor pompierilor militari, conducătorul autoturismului se afla în stare de comă, cu multiple traumatisme la nivelul capului şi toracelui, iar autoturismul se afla în afara părţii carosabile, contorsionat pe un copac de pe marginea drumului, fiind puternic avariat.
Conducătorul auto a fost preluat de către paramedicii SMURD şi un echipaj S.A.J. sosit la faţa locului, i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgenţă şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Călăraşi.