marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALGrav accident pe DN 21, în zona Radu Negru

Grav accident pe DN 21, în zona Radu Negru

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Viteza excesivă şi o maşină cu mulţi cai putere au fost cauzele pentru care un tânăr de 22 de ani din Ialomiţa era la un pas să îşi piardă viaţa într-un accident de circulaţie petrecut marţi, 13 mai 2014, pe DN 21, în zona Radu Negru.

Tânărul se deplasa la volanul unui autoturism BMW, în jurul orei 13,oo pe DN 21 când, la un moment dat a pierdut controlul volanului, a intrat într-un canal de irigaţii, maşina oprindu-se într-un cap de pod.

Imediat, la faţa locului au sosit un echipaj de la Ambulanţă, unul de la Smurd şi Serviciul de Descarcerare care, după aproximativ 30 de minute, l-au scos pe tânăr dintre fiarele maşinii.

În drum spre spital, tânărul a fost preluat de un elicopter Smurd şi dus la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri.

Poliţiştii prezenţi la faţa locului au constatat că tânărul de 22 de ani deţinea permis de conducere. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului, unul din ele fiind viteza excesivă, aflăm de la purtătorul de cuvânt al Poliţiei Călăraşi, Ramona Tudor.

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite