joi, noiembrie 28, 2024
AcasăCOMUNITATEGrigore Dumitru: „Primăria Sohatu a depus 3 proiecte pe PNDL: asfaltare, iluminat...

Grigore Dumitru: „Primăria Sohatu a depus 3 proiecte pe PNDL: asfaltare, iluminat public şi alimentare cu apă”

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a început implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Astfel, a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru comunele călărăşene. Cu privire la acest subiect, în articolul de mai jos, primarul comunei Sohatu, Grigore Dumitru, face anumite precizări. Nu în ultimul rând, domnia sa oferă detalii interesante şi despre activitatea administraţiei publice locale pe care o conduce din anul 2012.

Rep: Domnule primar, de ce credeţi că este importantă derularea PNDL 2?

G.D.: Pentru că PNDL 2 reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din ţară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice în domeniile: sănătate, educaţie, apă/canalizare, energie termică şi electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire şi sport.

Rep: PNDL 2 înseamnă etapa a doua a proiectului. La nivelul comunelor, ce obiective vor fi finanţate, care sunt criteriile de acordare a banilor şi la ce sume credeţi că se vor ridica?

G.D.: Din câte cunosc, această a doua etapă a programului finanţează 9.500 de obiective de investiţii, dintre care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiţii sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

Rep: În opinia dvs., cum vedeţi această etapă a doua a PNDL?

G.D.: Programul funcţionează ca un parteneriat între nivelul central şi local al administraţiei publice: unităţile administrativ-teritoriale au făcut propuneri de proiecte în baza propriilor analize, pentru a acoperi nevoile locale de investiţii, iar ministerul a realizat prioritizarea lor, după mecanismul stabilit în legislaţia aplicabilă. În opinia mea, este un parteneriat corect, transparent şi în folosul cetăţenilor întregii ţări, în special al celor din mediul rural.

Rep: Comuna Sohatu cu ce popuneri a venit pentru acest program?

G.D.: Cu cele mai importante 3 investiţii pentru comunitate, respectiv: asfaltare 8 km străzi în comuna Sohatu, cu o valoare totală de 12.000.000 lei din care 2% cofinanţare, reabilitare şi modernizare iluminat public stradal cu lampi led şi alimentare cu apă sat Progresu, staţie de clorinare care va deservi 700 de familii cărora li se vor monta şi apomentre de contorizare.

Rep: Consideraţi că politicul are influenţă în desfăşurarea acestui proiect? Mă refer la culoarea politică a primarilor de la noi din judeţ.

G.D.: Nu! Categoric, NU! Ba mai mult, dl. Ciprian Pandea, preşedintele PSD Călăraşi, făcând parte din Guvernul României s-a implicat foarte mult în acest program sprijinind necondiţionat toţi primarii călărăşeni.

Rep: De pe lista dumneavoastră de priorităţi, ce obiective au fost modernizate în cei 6 ani de când sunteţi primarul comunei Sohatu?

G.D.: Aş aminti următoarele: modernizarea Şcolii Generale; gestionarea deşeurilor menajere şi animaliere; înfiinţare parc sat Sohatu; reamenajarea parc sat Progresu; împădurirea unor suprafeţe de teren; însămânţarea suprafeţelor arabile cu seminţe selecţionate şi cu randament ridicat; stimularea formelor asociative ale producătorilor agricoli individuali pentru exploatarea în comun a pământului; dezvoltarea serviciului paraagricol; refuncţionalizarea, retehnologizarea şi rentabilizarea unităţilor mecanizate; pietruire drumuri; modernizare cămin cultural sat Sohatu. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Călăraşi s-a derulat un proiect pentru care şi primăria Sohatu a făcut lobby, respectiv asfaltarea drumurilor comunale de acces înspre şi dintre localităţile Sohatu-Cucuieţi, Sohatu-Progresu şi Sohatu-DN402C.

Rep: Pentru oamenii de afaceri interesaţi, care sunt oportunităţile de investiţii şi cu ce îi poate sprijini administraţia locală Sohatu?

G.D.: Ca şi oportunităţi de investiţii pe raza comunei Sohatu se poate practica agricultura rudimentară şi agricultura ecologică. Astfel există posibilitatea de a se continua investiţiile în: fabricarea produselor de panificaţie şi patiserie, fabricarea produselor lactate, activităţi de construcţii, înfiinţare fabrică biodisel/benzinărie. Administraţia locală este dispusă să concesioneze toate serviciile de utilitate publice existente şi să acorde facilităţi fiscale privind impozitele şi taxele locale. Datorită acestor factori se pot face investiţii în: domeniul turismului şi domeniul silvoturismului. Nu în ultimul rând se mai pot face investiţii în revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale, protecţia mediului şi înfiinţare ferme mixte.

Rep: Pentru anii următori ce investiţii credeţi că puteţi implementa?

G.D.: În atenţia mea se află în diverse stadii de lucru următoarele proiecte:

Înfiinţare reţea de canalizare; Modernizare drumuri comunale prin asfaltare; Pietruire 6 km de pietruire a străzilor care nu au intrat la asfaltare;

Aducţiune gaze naturale cu branşare din reţeaua naţională; Modernizare instituţii învăţământ; O mai bună gestionare a deşeurilor menajere; Reamenajarea şi înfiinţarea de zone verzi destinate copiilor şi adulţilor; Reabilitare, Modernizare, Dotare Cămin Cultural sat Progresul; Împădurirea unor suprafeţe de teren; Achiziţionarea unui buldoexcavator multifuncţional dotat cu anexe corespunzătoare; Modernizare iluminat public stradal.

Rep: Se apropie sărbătorile pascale. Ce mesaj transmiteţi locuitorilor?

G.D. Le doresc tuturor, sănătate, înţelegere, mai multă conciliere între noi ca şi relaţii interumane, pace în suflet şi îi aştept într-un număr cât mai mare în noaptea învierii să luăm împreună LUMINĂ! HRISTOS A ÎNVIAT!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite