luni, octombrie 28, 2024
AcasăSPORTHandbal/ Aihan Omer: „Determinarea a fost punctul nostru forte”

Handbal/ Aihan Omer: „Determinarea a fost punctul nostru forte”

- Advertisement -

Sorin Anghel. Victoria pe care AHC Dunărea Călăraşi a reuşit-o săptămâna trecută în faţa celor de la HCM Constanța, scor 32-30, i-a dus în culmea fericirii pe călărăşeni. Antrenorul Aihan Omer rămâne însă modest şi spune că echipa doar şi-a făcut datoria.

„Ne bucură faptul că oamenii din Călăraşi sunt fericiţi după ce am învins pe Constanța, dar noi doar ne-am făcut datoria. Băieţii au jucat extraordinar. Acum ne gândim la meciul de la Timişoara, unde vom avea un adversar foarte dificil. Campionatul se anunţă foarte echilibrat. Vor fi multe surprize. Aseară, Baia Mare a învins pe Steaua pe finalul jocului. În rest, meciul a fost unul echilibrat”, a declarat tehnicianul celor de la HC Dunărea Călăraşi.

Omer a explicat şi cum a fost posibilă victoria împotriva constănţenilor. „Determinarea a fost punctul nostru forte. Am reuşit să-i fac pe băieţi să creadă că pot câştiga. Am urmărit împreună meciul lor din Supercupă, cu Bacăul, şi erau puţin pesimişti, dar când a început meciul ne-am dat seama că HCM nu mai are aceeaşi putere ca în anii trecuţi”.

Alături de echipă s-au bucurat nu doar simpli călărăşeni, ci şi oameni care înseamnă ceva pentru handbalul din oraşul de pe Borcea. Unul dintre aceştia este Aurel Sift, profesor de sport aflat acum la pensie.

„A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri de handbal pe care le-am văzut la Călăraşi. Cei care au fost în Sala Polivalentă trebuie să se mândrească cu faptul că au fost martori la un asemenea eveniment. Dunărea Călăraşi a profitat de degringolada existenta în această perioadă la HCM Constanța. A fost un joc fantastic. În jocul echipei se cunoaşte mâna lui Aihan Omer, un om care a rămas în continuare la fel de serios. Eu îl cunosc de multă vreme şi sunt foarte fericit că avem un asemenea antrenor la Călăraşi. Mi-au dat lacrimile la finalul jocului. A fost un vis împlinit pentru noi, cei care am făcut handbal acum mulţi ani în acest oraş. Voi continua să vin la meciuri pentru că îmi place cum joacă băieţii şi îmi face plăcere să văd oameni fericiţi”, a declarat Sift.

Primarul Daniel Dragulin recunoaşte că sâmbătă a trăit cea mai frumoasă zi de când conduce Călărașiul. „A fost o atmosferă cum nu am mai văzut niciodată la Călăraşi. Tribunele au vibrat tot timpul, i-au purtat pe jucători spre victorie. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru acest succes uriaş pe care echipa l-a obţinut. Se cunoaşte mâna lui Aihan Omer, un antrenor cum nu mai există nicăieri în România în acest moment. L-am adus la Călăraşi pentru că dorim să facem performanţă. Am muncit şapte ani ca să ajungem în Liga Naţională şi consider că avem o echipă care poate ajunge fără probleme în play-off. Eu cred că la această dată nu există vreo echipă în ţara noastră care să ne poată învinge atunci când jucăm în Sala Polivalentă. Alin Șania a fost foarte bun în prima repriză, a jucat ca în vremurile lui bune. În partea a doua a jocului, Oleg Kugomorodsky a ieşit şi el la rampă. Toţi băieţii au jucat exemplar. M-am dus tot timpul şi i-am susţinut, dar nu îmi voi permite niciodată să intru la ei în vestiar atâta timp cât la echipă este Aihan Omer. Dânsul ştie să-i motiveze cel mai bine. Am fost bucuros când am bătut pe Bacău, în primăvară, la Cupa Unirea, am fost fericit când am promovat în Liga Naţională, după barajul de la Sebeş, dar atât de multă bucurie ca la finalul jocului cu HCM Constanța n-am întâlnit niciodată. Când s-a terminat jocul m-am dus lângă foştii handbalişti ai Călărașiului, oameni respectabili. Plângeau de fericire! Atunci mi-am dat seama că echipa asta pe care am construit-o la Călăraşi nu joacă degeaba. Urmează meciul de la Timişoara, după care vom juca pe teren propriu cu Bacău, o echipă pe care îmi doresc foarte mult să o învingem”, a declarat Drăgulin.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite