vineri, octombrie 25, 2024
AcasăSPORTHandbal / Mulţumim, Steaua! Bravo, Rică! Ce băiat!

Handbal / Mulţumim, Steaua! Bravo, Rică! Ce băiat!

- Advertisement -

Dunărea Călăraşi stă bine în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin, dar emoţiile cu privire la accederea în play-off nu s-au risipit. Echipa antrenată de către Aihan Omer trebuie să se ţină cât mai departe de locul nouă. Steaua Bucureşti a învins luni pe Pandurii Tg. Jiu cu 29-28 la capătul unui joc cu un arbitraj de-a dreptul scandalos. Oltenii au fost aproape de a-i încinge pe teren pe cavalerii fluierului. La numai două zile de la disputarea jocului, Federaţia Romană de Handbal a acordat victoria gorjenilor pe motiv că echipa din Capitală ar fi folosit un jucător fără drept de joc. Este vorba despre Eremia Pârâianu, experimentatul pivot care în sezonul precedent a evoluat la CSM Călăraşi.

Preşedintele Comisiei Centrale de Competiţii, Jean Mateescu, a precizat pentru Agerpres ca Eremia Pârâianu a fost suspendat o etapă şi amendat cu 500 lei pentru comportare nesportivă de către Comisia de Disciplină pe 25 noiembrie. Dar nici clubul şi nici jucătorul nu au achitat amendă, iar Pârâianu nu avea drept de joc în meciul cu Energia Târgu Jiu. „Jucătorul şi CSA Steaua aveau termen pentru plata amenzii data de 5 decembrie 2014. Dar şi dacă penalizarea financiară se plătea înaintea jocului de la Târgu Jiu, Pârâianu ar fi fost în regulă şi ar fi avut drept de joc. După meciul de la Târgu Jiu, Comisia Centrală de Competiţii, în şedinţă sa de marţi, s-a autosesizat şi a verificat în contabilitate dacă există vreun ordin de plată sau o chitanţă care să certifice plata amenzii. În lipsa acestor documente, Comisia de compeţiţîi a dictat pierderea meciului de către CSA Steaua la masă verde”, a precizat Mateescu.

Înfrângerea steliştilor este benefică pentru Dunărea Călăraşi. Acum, distanţa dintre Şania & Co şi locul nouă, ocupat de către Potaissa Turda, este de 11 puncte. Steaua este acum abia pe 10, cu 18 puncte, fiindcă a fost şi penalizată cu un punct pentru că l-a folosit pe Pârâianu. De remarcat faptul că atât Turda, cât şi Steaua, vor juca în această primăvară în Sala Polivalentă din Călăraşi.

În runda a 18-a a Ligii Naţionale, Dunărea a câştigat în mod categoric partida de la Suceava. Elevii lui Aihan Omer s-au impus cu 27-20 în faţa unui adversar de la care toată lumea se aştepta să se prezinte ceva mai arţăgos la primul meci de pe teren propriu în acest an. Cel mai bun om al călărăşenilor a fost Alin Şania, autor a opt goluri, însă nici evoluţia portarului Iulian Andrei nu trebuie trecută cu vederea. „Ne aşteptam la un meci mult mai echilibrat. Întotdeauna am avut meciuri grele aici la Suceava, iar rezultatele precedente ne-au determinat să ne pregătim foarte atent, mai ales că la Călăraşi, în jocul tur, am câştigat cu şansă. Din acest motiv, toată săptămâna ne-am pregătit pentru un meci decisiv, în special la capitolul repliere şi anularea contraatacului adversarului. Nu mă aşteptam însă că jucătorii mei să ţină ritmul cu o tânără echipă a Sucevei. Mă bucur că în plan statistic nu am luat foarte multe goluri pe contraatac şi repunere rapidă. S-a văzut lipsa de experienţa a multor jucători de la Suceava. E clar că sunt nişte copii care cedează în momentul în care un adversar îi domina. Am întâlnit o echipă tânără, care totuşi reprezintă cu mare cinste acest oraş, chiar dacă jucătorii sunt poate sub nivelul Ligii Naţionale. Sper că, împreună cu colegul meu, Petru Ghervan, să reuseasa acea minune, să rămână în Ligăa iar cei care sprijină această echipă să vadă că handbalul este un sport foarte iubit la Suceava şi că trebuie investit în această echipă”, a declarat Aihan Omer la finalul jocului.

Tehnicianul Dunării a început meciul având în teren patru jucători suceveni. Este vorba despre Iulian Andrei, Răzvan Gavriloaia, Adrian Mitrea şi Bogdan Şoldănescu. „În afară de Iulian Andrei, care a avut câteva intervenţii bune ca şi portar, nici Mitrea, nici Gavriloaia, nici Şoldănescu n-au excelat, n-au fost super atomici. Au fost jucători utili pentru echipă, şi-au făcut treaba acolo, pe parcela lor”, a precizat Omer.

Mâine, cu începere de la ora 11:45, Dunărea va juca pe teren propriu împotriva celor de la Dinamo Bucureşti. Călărăşenii au câştigat meciul din tur cu 23-22 şi vor să obţină acum trei puncte care să le consolideze poziţia din clasament.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite