Căţeii din Călăraşi au început să fie adoptaţi în Anglia şi Olanda
Rodica Dohot. Există posibilitatea ca în maxim 2 ani în municipiul Călăraşi să nu mai existe câini vagabonzi. Afirmaţia a fost făcută de directorul Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Călăraşi, Alexandru Dragulin, bazându-se pe activitatea pe care o va desfăşura de acum încolo. Mai precis, SPGSFS Călăraşi a încheiat protocoale de colaborare cu asociaţii internaţionale care se ocupă cu adopţia de patrupede.
Este vorba de Asociaţia „A better life for dogs” Anglia şi „Homeless dog” din Olanda. Alex Drăgulin spune că reprezentanţii acestor asociaţii au venit la Călăraşi, au fotografiat căţeii din adăpost şi au pornit în căutarea europenilor doritori de adopţie. Până acum s-au concretizat în jur de 50 de adopţii în sensul că reprezentanţii asociaţiilor au venit, au ales căţeii, le-au implantat microcipuri, le-au plătit actele pentru a putea fi transportaţi şi împreună cu patrupedele au luat drumul Europei, mai precis în Anglia, Olanda şi Germania.
Reprezentanţii acestor asociaţii canine au vizitat mai multe adăposturi de câini din ţară, dar au fost foarte impresionaţi de cel de la Călăraşi, de cum arată şi de cât de bine sunt îngrijiţi căţeii comunitari. Directorul SPGCFS Călăraşi, Alex Drăgulin a mai spus că, la ora actuală, în adăpostul de la Călăraşi sunt găzduite peste 600 de patrupede, atât cât permite în prezent spaţiul de adăpostire. În lucru mai sunt în jur de 500 de padocuri, fapt ce va ajuta la suplimentarea locurilor. Desigur, adunarea câinilor de pe străzi rămâne în continuare o sarcină destul de dificilă. Până în prezent au fost date foarte multe avertismente, iar un călărăşean chiar s-a ales cu o amendă de 300 de lei întrucât a încercat să împiedice hingherii să îşi facă treaba. De asmenea, SPGCFS Călăraşi în colaborarea cu reprezentanţiii DSV Călăraşi şi cei ai Poliţiei Comunitare efectuează periodic anchete pentru verificarea adopţiilor, până în prezent negăsindu-se nici o neregulă. Aceeaşi sursă mai spune că SPGCFS Călăraşi a avut parte nu numai de aceste colaborări benefice privind adopţia căţeilor, ci a beneficiat şi de sprijinul Asociaţiei „Save the dogs” România în ceea ce priveşte situaţia cabalinelor abandonate. „Save the Dogs” România chiar a donat adăpostului de la Călăraşi cantităţi importante de hrană pentru cabaline (lucernă), aici fiind vorba de cabalinele cu probleme, bolnave sau abandonate care au fost găzduite la Călăraşi.
Alex Drăgulin, directorul SPGCFS din Călăraşi mai spune că iubitorilor de câini li se pregăteşte ceva. SPGCFS va avea introdus un nou regulament de gestionare a populaţiei canine prin care câinii fără stăpân cu potenţial ridicat de adopţie vor avea la adăpostul de la Călăraşi o casă permanentă, atâta timp cât cel care doreşte adopţia plăteşte cheltuielile necesare întreţinerii.
„Adăpostul canin al Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân Călăraşi poate găzdui, în limita locurilor disponibile, pe baza unui contract de prestări servicii, câini cu proprietari pe o perioadă nedeterminată, numai cu condiţia ca aceştia să fie sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi intern şi extern la data înregistrări în adăpost, contra unei taxe lunare de 150 lei. Taxa include 400 de grame hrană uscată/zi, adăparea acestora, curăţirea cuştii şi a padocului zilnic, dezinfectarea zilnică a bolurilor de hrană şi apă, asistenţă veterinară permanentă, cheltuieli de energie şi utilităţi, cheltuieli administrative, tratamentele ulterioare (rapelurile pentru deparazitare internă şi externă, dar şi alte tratamente) rămânând în sarcina proprietarilor, acestea fiind obligatorii”, a mai precizat Alex Drăgulin.
Oricine doreşte să adopte un căţel comunitar ar trebui să ştie că poate merge la sediul SPGCFS Călăraşi situat pe Varianta Nord, nr.36E, de luni până vineri, între orele 10 – 18.