În maxim o lună și jumătate vor fi gata pistele de biciclete din Chirnogi

88

Primarul comunei Chirnogi, Ion Ștefan, a prezentat stadiul lucrărilor la pistele de biciclete ce se construiesc în localitate. Acesta a precizat într-o intervenție video că lucrările vor fi gata în maxim o lună și jumătate.

Lungimea totală a pistei este de 3.418,25 metri, din care partea stângă măsoară 1707,75 m iar partea dreaptă 1710,5 m. Pista începe de la DN 41, în apropierea Primăriei și continuă pe ambele părți ale străzii până la DN 41, în dreptul clădirii Pichetului de grăniceri. Pista are o lățime de 1,2 metri.

Valoarea totală a investiției este de 1.177.893,11 lei (TVA inclus). Suma asigurată din bugetul PNRR este de 836.859 lei (fără TVA) iar de la bugetul local de 341.034,11 lei (fără TVA). Proiectul mai prevede și instalarea a două stații de reîncărcare, în valoare totală de 246.135 lei (fără TVA).

Contractul de finanțare a fost încheiat de conducerea Primăriei cu MDLPA pe 16 decembrie 2022.

„Am continuat lucrările la pistele de biciclete ce se construiesc pe stânga și pe dreapta șoselei pietruite. Am realizat în proporție de aproape 100% aceste piste cu modificările și îmbunătățirile pe care ni le-am propus.

Am intervenit și acolo unde pista de biciclete se intersectează cu stâlpii de iluminat. Am înlăturat orice obstacol iar până la magazinul Doi pași, atât pe partea stângă cât și pe partea dreapta aceste piste sunt funcționale.

Ele nu sunt terminate dar vom lucra în continuare de la intersecția străzii Pietruite cu strada Mocăniei, respectiv de la magazinul La Doi Pași până la intersecția cu DN 41, atât pe partea stângă cât și pe partea dreapta.

Îmi propun și cred că voi reuși ca într-o perioadă relativ scurtă, într-o lună, o lună și jumătate, pistele să fie gata, în stare de funcționare. Mă străduiesc să pun și câteva coșuri de gunoi pe aceste trasee, pe stâlpii de iluminat pentru a înlesni strângerea mai bună a gunoaielor.”, a declarat primarul Ion Ștefan într-un mesaj video postat recent pe o rețea de socializare.