Consiliul Județean Călărași împreună cu Primăria Orașului Lehliu Gară au încheiat un Acord de parteneriat cu Ministerul Transporturilor – CNAIR, pentru realizarea obiectivului „Pasaj de trecere calea ferată în Orașul Lehliu Gară”.
Etapa actuală s-a concretizat prin primirea analizei de favorabilitate pentru eliminarea trecerii la nivel cu calea ferată pe DN3, Lehliu-Gară.
Analiza de favorabilitate se bazează pe fundamente ştiinţifice consacrate, obiective independente și are ca scop evaluarea tuturor componentelor de mediu, socio-economice și tehnice care au rol relevant în proiectarea, construirea și operarea unei infrastructuri de transport.
„Pasajul de la Lehliu-Gară face parte din ampla strategie de dezvoltare a județului Călărași.
Vom elimina gradul de periculozitate și mai ales vom reuși să anulăm blocajele rutiere din acel punct.
Sunt convins că vom începe cât de curând lucrările la acest pasaj atât de important pentru județul nostru.”, a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.