În această dimineață, în jurul orei 6.00, în localitatea Tohani, județul Prahova, s-a produs un incendiu puternic la pensiunea Ferma Dacilor. Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:
10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.
Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare.
Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp.
Intervenția este în dinamică.