Vineri, 13 septembrie, în cadrul Adunărilor Generale Extraordinare, organizațiile locale PSD Dor Mărunt și PSD Frăsinet Călărași și-au desemnat structura de conducere.
„Prin alegerea domnilor primari Ion Iacomi și Alin Ploeșteanu în funcțiile de președinți este reconfirmată capacitatea acestora de a fi lideri pentru echipele pe care s-au bazat atunci când au intrat în lupta electorală.” – a afirmat președintele PSD Vasile Iliuță.
Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a mai precizat în cadrul ședinței de alegeri că este nevoie de unitate pentru a asigura stabilitate politică și a reuși să realizăm proiectele din programul de guvernare PSD, având o grea și reală responsabilitate față de alegători, județ și țară.