marți, octombrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEIonuţ Stan, primar Lehliu Sat: Voi încuraja şi voi sprijini orice demers...

Ionuţ Stan, primar Lehliu Sat: Voi încuraja şi voi sprijini orice demers în domeniul agricol

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Cum s-a dezvoltat comuna Lehliu Sat în ultimii ani şi care sunt perspectivele pentru următorii 3 ani, am aflat de la primarul Ionuţ Stan, aflat la al treilea mandat.

Rep: Cum vedeţi dumneavoastră, cum aţi descrie primul an din acest mandat?

I.S.: A fost greu, nici acum nu este mai uşor. Un an dificil, cu multe sacrificii datorită pandemiei, dar şi cu satisfacţii.

Rep: Ca om care s-a născut şi a trăit toată viaţa aici, cum vă amintiţi de anii copilăriei?

I.S.: Îmi doresc să schimb unele lucruri de atunci, faptul că vara aveam colbul trecut de glezne, iarna mergeam la grădiniţă şi la şcoală plini de noroi. Faptul că plecam la liceu cu pantofii în sacoşă, mă schimbam aproape de şosea, să plec curat. De aceea am pus educaţia pe primul loc. Educaţia şi sănătatea sunt cele mai importante.

Rep: Investiţiile realizate în aceşti 9 ani au fost în proiecte de infrastructură?

I.S.: Cu siguranţă, şi aici mă refer la alimentare cu apă, canalizare, modernizare prin asfaltare a drumurilor de interes public.

Rep: Privind retrospectiv, aţi reuşit să faceţi ceea ce v-aţi propus în urmă cu 9 ani?

I.S.: Da. Fără discuţie. Însă se putea şi mai mult.

Rep: Cum se descurcă localitatea din punct de vedere financiar? Puteţi susţine toate aceste proiecte?

I.S.: La ora actuală, bine. Uneori, am avut bugetul local sub nevoile noastre. Am accesat fonduri de acolo de unde a fost nevoie ca să le finalizăm. Acum se vede clar că tot ce s-a realizat a fost doar pentru binele comunităţii.

Rep. Care au fost cele mai importante perioade de dezvoltare pentru comuna Lehliu Sat. În precedentele mandate?

I.S.: Dezvoltarea a fost simţită cel mai mult imediat după începerea celui de al doilea mandat. În primul mandat m-am luptat să reaşez lucrurile în primărie, să schimb mentalitatea, să insuflu dorinţa de a muncii, de performanţă. Apoi, se cunoaşte faptul cât de greu este să implementezi anumite proiecte. Am avut şi proiecte pierdute, un drum trebuia să fie modernizat şi nu am reuşit. Dar ceea ce nu ne doboară ne întăreşte. Pe mine vorbele răutăcioase mă întăresc şi eu şi echipa vom duce la capăt tot ce am început.Şi continuăm, nu ne oprim aici.

Rep: Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie, să presupunem că toate proiectele programate până în 2024 sunt finalizate. De ce ar mai avea nevoie comuna Lehliu Sat pentru următorii 3 de ani?

I.S.: Să nu lăsăm să piară agricultura la nivelul comunei, fiind principala sursă de trai în rândul locuitorilor. Voi încuraja şi voi sprijini orice demers în acest sens. Un alt deziderat al meu, este racordarea cu gaze a tuturor locuitorilor.

Rep: De ce aţi ales să candidaţi pentru un nou mandat?

I.S.: Am ales să fiu primarul comunei încă un mandat pentru că nu am terminat tot ceea ce ne-am propus să realizăm în precedentele mandate.

Rep: Am ajuns la final, care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii comunei  Lehliu Sat, acum în pragul sărbătorilor de iarnă?

I.S.: Stimaţi locuitori, activităţile zilnice si grijile cotidiene uneori ne fac să uităm de lucrurile importante din viaţa noastră. Vin sărbătorile de iarnă ,vine Crăciunul cu magia sa, vine Anul Nou cu speranţa că visele ni se vor îndeplini în noul an. Pentru mine este important sa-mi amintesc de toţi cei care pe parcursul acestui au fost alături de mine în realizarea proiectelor care au adus un zambet pe feţele dumneavoastă, de toţi cei care au făcut ca împreuna să trăim toate momentele frumoase ale anului 2021. Bucuraţi-vă de pace, lumină şi căldură alături de cei dragi vouă. Dăruiţi din toată inima şi deschideţi-vă sufletul pentru a primi dragoste şi fericire. Vă doresc să traiti fiecare zi, alături de familie si prieteni ca pe un dar nepreţuit! Vă doresc sanatate, gandurile bune si curate să vă însoţească pretutindeni, fericirea si succesul să vă fie mereu alături. Sărbători Fericite!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite