Rodica Zaharia. Manualele pentru clasele I şi a II-a ar fi trebuit să fie deja în școli încă din 15 septembrie 2014, însă licitaţia de achiziţie a acestora a fost blocată de contestaţii. După soluţionare contestaţiilor, editurile care au făcut contract cu Ministerul Educației vor putea onora comenzile venite din partea inspectoratelor școlare. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie 2014, ISJ Călăraşi va intra în posesia manualelor şcolare, spun surse din cadrul unităţii şcolare călărăşene.
Nu mai puţin de 3218 de elevi ai claselor I şi 2769 de elevi de clasa a II-a vor intra în posesia lor, asta după ce timp de două luni elevii au învăţat fie după manuale vechi, cumpărate de părinţi sau fişe de lucru făcute de învăţători.
În ceea ce priveşte manualele digitale, ISJ Călăraşi ar trebui, ca odată cu manualele tipărite, să intre şi în posesia CD-urilor pentru manualele digitale. Asta pentru că elevii claselor a I-a şi a II-a vor fi primii care vor beneficia de noua tehnologie, cu toate că unii profesori nu sunt de acord cu introducerea acestor tipuri de manuale. Cadrele didactice spun că procesul de învăţare va fi foarte dificil pentru copiii care locuiesc în mediul rural şi pentru care calculatorul şi internetul reprezintă un lux. Manualele digitale vor putea fi accesate online, pe platforma www.manuale.edu.ro. Platforma va conţine o aplicaţie software dedicată, care va cuprinde, într-o bibliotecă virtuală, variantele online ale manualelor şcolare pentru toate disciplinele şi modulele de pregătire. Ele vor cuprinde atât conţinutul celor tipărite cât şi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări.