Rodica Zaharia. Cabinetele medicale individuale, birourile executorilor judecătoreşti, cabinetele notariale şi cabinetele de avocatură trebuie să deţină autorizaţie de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest lucru nu este o noutate, numai că foarte mulţi din aceste domenii nu ştiu că trebuie să se autorizeze în acest sens.
Conform prevederilor art.13, lit.c) din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, printre alte obligaţii, înainte de începerea activităţii persoanele juridice menţionate mai sus trebuie să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă.
„Toate cabinetele medicale individuale, birourile executorilor judecătoreşti, cabinetele notariale şi cabinetele de avocatură, au obligaţia să depună la Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Călăraşi, actele necesare în concordanţă cu Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr.319/2006, modificate, în vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi anume: -cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator; -declaraţia pe propria răspundere din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi copii de pe actele de înfiinţare”, a declarat pentru OBIECTIV inspectorul şef adjunct SSM al ITM Călăraşi, Nicolae Dumitru.
Lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei – conform prevederilor art.39, alin.(2) din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.