luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPOLITICAIulian Dumitrescu: „Ne dorim să creştem numărul de copii adoptaţi”

Iulian Dumitrescu: „Ne dorim să creştem numărul de copii adoptaţi”

- Advertisement -

Parlamentarii PNL au depus, în data de 26 martie, o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei. Propunerea legislativă a liberalilor doreşte să contribuie la creşterea numărului de copii adoptaţi pentru a le oferi şansa de a creşte în siguranţă şi cu dragostea unei familii.

„În condiţiile în care la nivelul anului 2012 existau 57.480 de copii instituţionalizaţi şi doar 1.400 de familii care deţineau atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, este evident că sistemul funcţionează greoi şi trebuie găsite soluţiile pentru asigurarea celerităţii procedurii de adopţie a copiilor abandonaţi. Propunerea legislativă ar contribui atât la asigurarea unei familii pentru aceşti copii, dar şi la confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie în dezvoltarea lor.”, afirmă senatorul Iulian Dumitrescu. Una dintre modificările aduse de parlamentarii liberali se referă la mărirea valabilităţii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 1 an la 2 ani, deoarece de regulă familiile adoptatoare nu ajung să figureze în listele întocmite de către Oficiu pentru selecţia celei mai potrivite persoane/familii, unde unul dintre criteriile de selecţie este acela al vechimii atestatului, în perioada de un an cât este valabil atestatul în momentul de faţă. De asemenea, se doreşte reducerea perioadei de timp în care copilul se află în stadiul măsurii de protecţie, de la 1 an la 6 luni. Aceasta este benefică în principal interesului superior al copilului prin integrarea cât mai rapidă în cadrul familiei adoptatoare, care îi va oferi afecţiunea şi îngrijirea de care are nevoie un copil pentru o dezvoltare cât mai bună. Totodată, o altă prevedere importantă se referă la acordarea concediului de îngrijire a copilului pe o perioadă de un an, indiferent de vârsta copilului, precum şi de o indemnizaţie lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, pentru cei care adoptă, astfel încât să se faciliteze adaptarea copilului în noua familie.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite