Astăzi, 18 decembrie a.c., la Sala „Barbu Ştirbei” a Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, a avut loc „Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi în anul 2014”.
La această activitate, au participat prefectul judeţului Călăraşi – George IACOB, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – domnul general de brigadă Petrică GEARÎP, şefii structurilor şi unităţilor cu care Jandarmeria Călăraşi cooperează pentru îndeplinirea misiunilor specifice şi efective ale unităţii.
La începutul prezentării, domnul colonel Ionel MIHAI, împuternicit inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, a menţionat direcţiile de acţiune stabilite pentru anul 2014, care au urmărit: creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, atât în mediul rural cât şi în mediul urban, prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică în zonele de competenţă; managementul problematicii anului electoral (alegeri europarlamentare şi prezidenţiale); scăderea timpului de reacţie a structurilor de intervenţie; creşterea capacităţii de răspuns a unităţii în situaţii de urgenţă civilă; acordarea, la termen, a drepturilor de personal cuvenite; consolidarea climatului de muncă bazat pe relaţii regulamentare, întărirea şi menţinerea ordinii interioare şi a disciplinei militare, asigurarea condiţiilor optime de muncă şi prevenirea evenimentelor negative şi a faptelor de corupţie; îmbunătăţirea cooperării cu principalele instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice; asigurarea suportului logistic necesar îndeplinirii misiunilor specifice; consolidarea imaginii pozitive dobândite în rândul comunităţii locale.
În perioada supusă analizei, structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Călăraşi au executat 3457 misiuni. A fost asigurată ordinea publică la 276 întruniri şi manifestaţii publice fiind angrenaţi 2483 jandarmi, pe categorii de misiuni situaţia prezentându-se astfel: 4 la manifestări de protest, 87 la manifestări cultural artistice, religioase sau promoţionale, 83 la manifestări sportive, 5 pe timpul vizitelor oficiale, 54 acţiuni executate premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European şi a celor pentru alegerea Preşedintelui României şi 43 de alte acţiuni de asigurare a ordinii publice.
Efectivele structurilor de ordine publică au fost implicate în misiunile de menţinere a ordinii publice, fiind constituite 2595 patrule mixte împreună cu lucrători de poliţie. De asemenea, au fost organizate şi executate independent un număr de 1000 de patrule de ordine publică şi 62 de acţiuni în zone de interes operativ, avându-se în vedere şi creşterea gradului de siguranţă al elevilor prin prezenţa activă în zona instituţiilor de învătământ, pe timpul afluirii şi defluirii elevilor la/de la cursuri.
În baza documentelor de cooperare/colaborare încheiate la nivelul inspectoratului, au fost planificate, organizate şi executate în comun 151 acţiuni cu efective de poliţie, 2 cu Oficiul Român de Imigrări, 8 cu structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, 1 cu reprezentanţii Ministerului Public, 19 cu executorii judecătoreşti, 52 cu organele silvice, 4 cu E.N.E.L., 8 cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, 5 cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, 16 cu Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor şi 5 cu Inspectoratul pentru Siguranţa şi Controlul Traficului Rutier.
De asemenea, în acest an s-a dat curs tuturor solicitărilor instanţelor de judecată şi organelor de urmărire penală, fiind puse în executare 243 mandate de aducere.
Semnificativă este şi participarea cu un efectiv de 205 jandarmi, la 25 misiuni de limitare/înlăturare a efectelor căderilor masive de zăpadă din luna ianuarie, unde s-a reuşit salvarea/evacuarea a 205 persoane, deblocarea a 5 autovehicule şi deszăpezirea a 16 case.
În domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, s-a acţionat pentru eficientizarea măsurilor de prevenire şi combatere a faptelor de natură penală şi contravenţională, continuarea programelor de prevenire şi pregătire antiinfracţională a populaţiei, cât şi pentru desfăşurarea acţiunilor de combatere infracţionalităţii stradale.
Au fost sesizate 380 fapte de natură penală, fiind depistaţi şi identificaţi un număr de 336 făptuitori. De asemenea, s-au aplicat 1.607 sancţiuni contravenţionale, din care 397 avertismente scrise şi 1.210 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 352.750 lei.
În cadrul celor 15 proiecte existente la nivelul inspectoratului, s-au desfăşurat 102 activităţi de prevenire în instituţii de invăţământ gimnazial şi preuniversitar, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, în spaţiul public dar şi în incinta arenelor sportive.
Principalele direcţii de acţiune stabilite pentru anul 2015 sunt următoarele:
– creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică în zonele de competenţă;
– asigurarea unui management al resurselor care să permită funcţionarea în limite normale a structurilor operative şi gestionarea unor situaţii de criză în domeniul ordinii şi siguranţei publice;
– eficientizarea modului de organizare şi executare a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice;
– reevaluarea permanentă a factorilor de risc, a vulnerabilităţilor de la obiectivele din responsabilitate şi adoptarea unor dispozitive de protecţie şi modalităţi acţionale care să asigure securitatea obiectivelor concomitent cu creşterea siguranţei stradale;
– îmbunătăţirea cooperării cu principalele instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
– menţinerea în permanentă stare de funcţionare a sistemelor informatice şi de comunicaţii de la nivelul instituţiei şi dezvoltarea acestora în limitele fondurilor aprobate;
– consolidarea imaginii pozitive dobândite în rândul comunităţii locale.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL