duminică, aprilie 13, 2025
AcasăEDITORIALEJos pălăria pentru Brânduşă!

Jos pălăria pentru Brânduşă!

- Advertisement -

Sorin Anghel. Nu vă frecaţi la ochi. Am scris bine titlul! Mircea Brânduşă, mustăciosul ăla pe care l-am criticat la sfârşitul anului trecut pentru că bătea în retragere în câteva editoriale, trebuie apreciat dacă la Adunarea Generală de sâmbătă, 15 februarie, a intervenit pentru ca rezultatul alegerilor pentru postul de preşedinte al AJF Călăraşi să fie consemnat în procesul verbal al şedinţei. Documentul a fost întocmit, motiv pentru care Bratu Caţaros a fost debarcat în mod irevocabil. Fostul şef al fotbalului călărăşean are atât de multe bube încât nici nu mai merită băgat în seamă. Sunt împotriva celor care dansează pe cadavre. Din moment ce nu mai reprezintă un pericol pentru Liga Tractoriştilor, Caţaros trebuie lăsat în pace, să-şi vadă de bătrâneţea sa. Nu e tocmai fair-play să dai într-un sportiv căzut la pământ, indiferent cât de mult rău ţi-a făcut acesta. Din acest motiv am încercat să scriu cât mai puţin despre fostul preşedinte al AJF Călăraşi după ce am aflat rezultatul alegerilor de săptămâna trecută.

De acum înainte trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra a ceea ce trebuie făcut în judeţul Călăraşi pentru ca fotbalul să crească la nivelul cel puţin la fel de ridicat pe care l-a atins în anii ’90. Sunt cât se poate de realist şi afirm că rolul presei în schimbarea petrecută la Casa Albă a fost infim. Pentru gazetarii călărăşeni schimbarea era necesară. Ne-am săturat cu toţii să scriem despre bătăi şi nedreptăţi. Vrem spectacol în iarbă, vrem să răsturnăm sacul cu metafore.

L-am criticat pe Mircea Brânduşă atunci când a călcat strâmb, dar acum trebuie să îmi scot pălăria în faţa lui pentru că s-a făcut auzit şi a avut puterea să înfrunte vechea putere, una care l-a călcat în picioare, ba chiar l-a umilit de câteva ori. Ca el sunt foarte puţini oameni în fotbalul călărăşean. Mulţi au preferat să se facă preş doar de dragul unei delegări, în vreme ce Brânduşă a primit şuturi în gură. Acum are tot dreptul să se bucure.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite