duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEJudețele Călărași, Ialomița, Galați și Brăila se vor asocia pentru modernizarea DN...

Județele Călărași, Ialomița, Galați și Brăila se vor asocia pentru modernizarea DN 21

- Advertisement -

Consilierii județeni călărășeni au aprobat asocierea Județului Călăraşi, prin Consiliul Județean Călăraşi,
cu Judeţul Galați, prin Consiliul Județean Galaţi, Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila şi Județul Ialomița prin Consiliul Județean Ialomița, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est și Sud – județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița.

Dezvoltarea economică și socială a județelor Călărași, Galați, Brăila, Ialomița, precum și a unităților administrativ-teritoriale de pe teritoriul acestor județe reprezintă cel mai important obiectiv pe termen mediu și lung și din analiza efectuată rezultă că pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare investiții considerabile, corelate și coordonate, în infrastructura de transport.

Perioadele de programare financiare următoare și oportunitățile de finanțare ce vor fi lansate în perioada 2021 – 2027 sunt esențiale în materializarea obiectivelor specifice de dezvoltare a infrastructurii de transport, la nivelul județelor Călărași, Galați, Brăila, Ialomița.

O serie de obiective de investiții de interes strategic major necesită colaborare între unitățile administrativ-teritoriale ce reprezintă județele Călărași, Galați, Brăila, Ialomița și utilizarea unor mecanisme de finanțare complexe și a unei expertize tehnice cooptate din partea unor organisme naționale sau internaționale specializate.

Pentru pregătirea și realizarea acestor proiecte comune este nevoie de crearea și funcționarea unor structuri specializate și elaborarea unor documente programatice la nivel teritorial ce justifică acest demers.

Astfel, crearea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est și Sud – județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, ca structură de asociere între Județul Călărași prin Consiliul Județean Călărași, Județul Galați, prin Consiliul Județean Galați, Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila şi Județul Ialomița prin Consiliul Județean Ialomița, va reprezenta o etapă importantă în pregătirea și implementarea proceselor de pregătire și elaborare a proiectelor majore de dezvoltare, extindere și modernizare a infrastructurii pentru toate modurile de transport.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est și Sud – județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița va fi o persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioareşi ale Ordonanţei Guvernului României nr. 26/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Scopul Asociației este planificarea, elaborarea, coordonarea și implementarea de proiecte de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii pentru toate modurile de transport, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale, printr-un mecanism de finanțare specific obiectivelor propuse, ce rezultă din documentele programatice, existente la nivel național, regional și județean.

În acest sens, Asociația va oferi un cadru instituțional de cooperare la nivel zonal, în vederea promovării, inițierii și realizării unor investiții în domeniul infrastructurii de transport și se constituie în scopul organizării, reglementării, finanţării, monitorizării şi coordonării, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, realizarea unui plan de dezvoltare, a unor mecanisme de pregătire și execuție a proiectelor de investiții în infrastructura de transport de interes strategic pentru dezvoltarea economică și socială a unităților administrativ-teritoriale din zona de Est și Sud a României ce au ca destinație:

a) asigurarea interconectivității județelor membre la o infrastructură de transport, modernă (aerian, rutier, naval și feroviar) prin asigurarea planificării, pregătirii, coordonării și implementării acestor proiecte;

b) pregătirea, accesarea resurselor financiare și implementarea obiectivului de investiții ce vizează construirea unui drum expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2;

c) simplificarea şiîmbunătăţirea cadrului administrativ, prin inițierea de propuneri care să vizeze dezvoltarea economică durabilă a județelor componente;

d) încheierea de parteneriate și acorduri de implementare pentru realizarea unor proiecte de investiții în infrastructura de transport cu instituții și autorități cu competențe conferite de legislația națională în vigoare;

e) modernizarea și extinderea infrastructurii de transport rutier și feroviar, aferente zonei;

f) dezvoltarea parteneriatului public-privat;

g) îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei;

h) coordonarea tuturor intervențiilor care se vor finanța prin intermediul Asociației;

i) susținerea accesării diverselor surse de finanțare internațională, respectiv a fondurilor nerambursabile alocate în cadrul Programelor Operaționale finanțate și FESI, în cadrul cărora administrațiile publice/guvernamentale sunt eligibile ca solicitanți ai finanțărilor nerambursabile;

j) să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru autoritățile administrației publice locale de interes județean, în ceea ce privește aspectele de dezvoltarea infrastructurii de transport, în scopul de a susține politicile

și acțiunile de interes intercomunitar;

k) coordonarea și acordarea de sprijin asociaților și beneficiarilor în vederea implementării unui plan de acțiune, într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială ale județelor membre, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu;

l) pregătirea și/sau implementarea de proiecte comune, în toate domeniile de activitate pentru care membrii Asociației au competențe legale, ce vor fi derulate de către toți membrii Asociației sau de către o parte dintre membrii Asociației și care urmează a fi promovate și derulate prin intermediul diferitelor PO sau alte surse de finanțare (buget de stat, alte fonduri publice);

m) realizarea monitorizării proiectelor finanțate.

Contribuția Consiliului Județean Galați urmează a fi stabilită printr-un Actul Constitutiv și Statutul Asociației și se referă la asigurarea resurselor necesare înființării și funcționării acestei structuri și implicarea activă în dezvoltarea activității acesteia.

Astfel, se propune aprobarea alocării unei sume totale de 250.000,00 lei ca patrimoniu inițial pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est și Sud – județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite