În data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din orașul Lehliu-Gară, județul Călărași.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea
unui vehicul fără permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.