În joia de-atunci am mai trecut Dunărea o dată…
Mergeam la Sărbătoarea Vinului nou cu frica de a nu fi înţeles prea târziu că „nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou sparge burdufurile şi vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi” (Marcu 2, 22).
Andrei Pleşu era ministrul Culturii când i-a venit să comenteze despre Muzeul Agriculturii din urbea lui Mircea Dinescu: „Fiarele de la Slobozia”. Nu m-a contrariat, am continuat să-i citesc cărţile. În Parabolele lui Iisus … scrie (p. 291) că, nu întâmplător, Evanghelia după Luca adaugă parabolei un final semnificativ (reluat şi în versiunea oferită de Evanghelia după Toma, loghionul 47): „Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu vrea de cel nou, că zice: Mai bun e cel vechi”. Pledând pentru păstrarea măsurii, trimite la Cartea Înţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecleziasticul) 9, 10 : „Nu părăsi un prieten vechi, căci cel nou nu este asemenea lui. Prieten nou, vin nou; lasă-l să se înveselească şi-l bea cu plăcere”.
Pe Domeniile Ostrov ajungi să te-nchini la Izvorul Tămăduirii din trupul mânăstirii Dervent, sau să bei vin din Crama cu tavernă şi sculpturi în piatră. Toamna asta, înaintea Duminicii a 20-a după Rusalii, vineri (Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul !…) şi sâmbătă (+Sf. Ap. Şi Evanghelist Luca) s-a mers după neînţelepte sfaturi, nu la Sărbătoarea Vinului nou, ci la Festivalul „Vinului nou”. S-au mâncat cârnaţi, mici, varză, fasole, cine-a prins, plăcintă … N-au lipsit vata pe băţ şi nici floricelele …
Toate umbrelele de soare şi ploaie erau personalizate Skol. Nu s-a băut bere. Sub o umbrelă, şi-a găsit locul Dumitru Stângaciu, din Băbeni, Vâlcea, cioplitor în lemn, născut după ultimul război, înainte de marea foamete, exact în ziua Sfântului Mc. Trifon, pe când încep lucrările în vie. „Dealul Căpăţânei, pe care a urcat Hristos cu Crucea, seamănă cu o rudă, cu o căpăţână de roată… eu sunt rudar, ce român? Dac adevărat!”
A adus la Ostrov un teanc de linguri, găvane, funduri de mămăligă, scăunele cu trei picioare, semne din salcie şi plop pentru viaţă tihnită. Aşa zice nea Dumitru, eu cred că sunt semne rămase dintr-o lume ieşită pe poartă din ziua în care nu s-au mai făcut fuse la strungul de funie. „A rămas doar unul pe coperişul Hotelului Mara din Baia Mare”.
De meşterul rudar Dumitru Stângaciu auzisem de demult. N-ar fi la cota Viţei Lepădatu că n-a vrut. După ce şi-a luat muiere „de dă cu securea mai bine ca omul”, mintea şi braţele i-au atârnat de copii. S-a lepădat de ispita Şcolii Populare, chiar şi de pian, doar câteodată îl prinde dorul: „Mi-re-do-mi-fa-sol… Ceata lui Piţigoi, dai într-unul ţipă doi…”
Dintr-un puţin ca niciodată, îşi caută de mâncare şi îşi potriveşte vinul ca un somelier. Împarte lemn din ce-ar trebui să vândă.
Din vii coboară încă remorci cu struguri cu apelativ, culeşi la maturitate deplină.
Se lasă seara. Nea Dumitru caută pe cer şi-mi povesteşte cum l-a învăţat tatăl lui, Ion, omul Ioanei, să caute, sub Carul Mare, Cloşca cu Puii de Aur.
*
A doua zi, nea Dumitru întârzie cu ochii la un banner adus de mine. Vede fără ochelari, priveşte undeva sus, la icoana Nunţii de la Cana Galilei… De la Iordan, Iisus a mers cu ucenicii la Cana, un sătuc în Galileia, nu departe de Nazaret; mirii erau rude cu Iosif şi cu Maria. S-a terminat vinul. „6. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. 7. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. 8. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. 9. Şi după ce nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire. 10. Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi când se ameţesc pe cel mai slab; iar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. 11. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galilei…” (Ioan 2, 1-11)
Darul lui Iisus la nuntă era un simbol. Apa reprezenta botezul în moartea Lui, vinul arăta sângele Lui care avea să se verse pentru păcatele lumii. (Ellen White, Viaţa lui Iisus, Bucureşti, Ed. Viaţă şi sănătate, 2004, p. 125…) Se fixa un prag al Începutului: în vase era must şi cuvântul Mântuitorului urca nuntaşii în Sărbătoare.
*
Mi-au venit copiii. Lângă scenă, aproape de o salcie, nepotul Radu o ţine strâns de mână pe Maria, bunica lui dragă. Stau cu ochii la mine. Lumea ascultă, n-ascultă…
Mai plouă puţin. Soarele îşi face loc printre nori. Începe să mângâie ziua din toamna aşternută peste plaiurile cu vii. Nechează caii pe uliţe. Lăutarii slobozesc sârbe şi hore, cu români şi bulgari în izmene şi blugi, printre statuile din faţa Staţiei de îmbuteliere. Copii din temelii de piatră încep „a naşte şi-a creşte:/Ca viile roditoare… Amin, amin şi mie un pahar cu vin”.
„Dom’ Profesor, parcă ar fi la olteni. Ce sprinten eram, muzica mi-a fixat timpul”. Se bâţâie în pantaloni nemţeşti şi cu cămaşă naţională. Devine didactic: „Sârba în ţuţeică e o plimbare a horei de mână sau de brâu, purtată în faţă şi-n spate, pe împletirea picioarelor”.
Marius, Ruxandra şi Andreea răsfoiesc teancul de linguri. Ce-mi zice nea Dumitru? Că simte bucuria traiului…
Aproape de seară, trei fete zdrobesc strugurii din covata adusă de mine de la dascălul din biserica de la Almalău. „Aşa joc la noi în lin:/Ţuică beau şi storc la vin./Hop în loc, că-i linu-ngust;/Sari sus, jos şi curge must…”
*
Nea Dumitre, prietenul meu cel nou, Domnului să ne rugăm la binecuvântarea vinului nou: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bun şi iubitor de oameni, caută spre vinul acesta şi spre cei care gustă din el...”
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, octombrie 2014,
înaintea de Sfântul Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
