luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPOLITICALiviu Tomoiagă: „Declararea falimentului persoanelor fizice, o măsură necesară pentru creşterea economică...

Liviu Tomoiagă: „Declararea falimentului persoanelor fizice, o măsură necesară pentru creşterea economică a României!”

- Advertisement -

Partidul Naţional Liberal susţine introducerea urgentă a legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice ca parte integrantă a noului Cod al insolvenţei. Această măsură va avea ca efect dinamizarea economiei României.

„Este nevoie de o voinţă politică comună reală, nu doar declarativă pentru adoptarea insolvenţei persoanei fizice, care trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi companiile, orice individ are dreptul să o ia de la capăt, fără niciun alt stigmat sau istoric. România trebuie să-şi asume ceea ce şi-a asumat o întreagă Europă: declararea falimentului persoanelor fizice care au credite la bănci. Creditele restante devin risc de ţară, consumul stagnează pe fondul lipsei de lichidităţi, riscul executărilor silite îi ameninţă pe tot mai mulţi români. Acestea sunt realităţile pe care Guvernul actual ar trebui să le aibă în vedere pentru a urgenta adoptarea acestei măsuri susţinute de Partidul Naţional Liberal.”, consideră senatorul Liviu Tomoiagă.

Tomoiagă afirmă că reducerea datoriilor persoanelor fizice, a căror supra-îndatorare reprezintă o frână majoră pentru creşterea economică, este una dintre direcţiile principale pentru potenţarea creşterii economice, fapt semnat încă de la începutul acestui an şi de către directorul General al FMI, Christine Lagarde.

„Insolvenţa personală este o procedură supravegheată judiciar pentru restructurarea situaţiei financiare a unui debitor, care se aplică în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania, iar la recomandarea FMI, Ungaria se va alătura acestor state. Lipsa unei asemenea reglementări speciale ar fi de natură a crea o situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi cetăţeni europeni nerezidenţi în România, dar care au credite în România, şi cărora li se aplică legislaţia din ţara de provenienţă. Există un dublu standard împotriva căruia noi, liberalii, am ales să luptăm. Nediscriminarea este un atribut pentru care PNL militează şi dumneavoastră trebuie să îl protejaţi. Prin acest proiect, PNL dă şansa individului la un nou început, care construieşte avantaje pentru cetăţean, care pe termen lung nu dezavantajează sistemul bancar, iar pe termen mediu ajută în mod cert economia şi reinserţia socio-economică a debitorului insolvent de bună-credinţă.”, mai declară Tomoiagă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite