A început să facă sport la 9 ani în comuna Roseţi, într-o sală dărăpănată unde erau doar 2 saci şi o oglindă. Din cauza greutăţilor financiare, Loredana a fost nevoită, pe lângă şcoală, să şi lucreze!
„Am muncit în curte, la porumb, la câmp, am făcut de toate. La liceu, aveam cursuri până la 17.00, apoi antrenament, iar seara lucram ca ospătăriţă la evenimente.”, își amintește Loredana Marin, componentă a lotului naţional de box al României.
Frumoasa sportivă s-a apucat de box ca să înveţe să se apere. A fost descoperită de antrenorul de box călărășean Constantin Bebeșelea iar viața ei s-a schimbat.
De 4 ani, Loredana e la Bucureşti şi face parte din lotul naţional de senioare. Tânăra este pregătită de Adrian şi Mihaela Lăcătuş. Ea este de două ori vicecampioană europeană de U22 şi ocupantă a locurilor 5 la mondialul şi europeanul de senioare
În 2020 ea a devenit campioană europeană de box la tineret. Până la Olimpiada de la Paris, sportiva susţinută de Federaţia Română de Box mai are două turnee: primul în februarie, în Italia, iar cel de-al doilea, în mai, în Thailanda.
Articolul complet pe orangesport.ro