Primăria Municipiului Călărași își manifestă aprecierea pentru spiritul civic dovedit de cetățenii care și-au achitat la timp obligațiile fiscale aferente anului în curs și face apel la cetățenii care încă nu au reușit să-și plătească taxele și impozitele până la sfârșitul lunii septembrie a.c. să facă plata cât mai curând pentru a nu acumula majorări de întârziere.
Menționăm că impozitele și taxele locale se plătesc în două rate egale pâna la 31 martie, respectiv până la 30 septembrie.
Aceste majorări sunt în procent de 2% din suma obligațiilor fiscale neachitate la termen de către contribuabil și se calculează pentru fiecare lună sau fracțiune de lună până la data achitării sumei datorate, așa cum prevede Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.