Am fost asaltată, în ultima vreme, de foarte mulţi primari, reprezentanţi ai primăriilor care constată că anul 2015, în loc să aducă rezolvarea problemelor foarte grave cu care se confruntă în privinţa finanţării, creează o altă mare problemă- aceea a împărţirii în două categorii antagonice, respectiv, primării care primesc bani mulţi şi altele care nu primesc nici măcar cât să supravieţuiască! Cel mai grav lucru fiind acela că acele localităţi care contribuie cu bani mai mulţi la bugetul naţional, pentru că au strâns bani mai mulţi se pomenesc în situaţia că sunt dezavantajate în raport cu cele mai puţin active, în acest domeniu!
Pentru că Guvernul a stabilit sumele minime care vor fi alocate autorităţilor locale în 2015, concluzia fiind că din acest an primăriile de comune şi oraşe vor primi bani direct dela Ministerul Finanţelorşi nu prin Consiliul Judeţean. O decizie foarte bună, din punctul nostru de vedere, în sensul în care politica de împărţire a banilor, la nivelul judeţelor chiar a evidenţiat că aşa-zişii baroni locali (de fapt, în unele variante „Ceauşeştii locali” – formulă ce pare mai apropiată) chiar au repartizat în mod tendenţios, favorizându-şi acoliţii, bugetul judeţului! Dar se elimină un mod incorect şi se impune un alt mod se pare- la fel de incorect!
Guvernul a aprobat, săptămâna trecuta, această hotărâre, stabilind alocările financiare pe unităţi administrativ teritoriale, astfel încât fiecare primărie să ajungă la un buget minim, stabilit după nişte criterii prestabilite de Guvernare. Astfel, nici o comună nu va avea un buget mai mic de 1,5 milioane lei, nici un oraş nu va avea mai puţin de 6 milioane, nici un municipiu mai puţin de 20 milioane, nici un municipiu reşedinţă de judeţ sub 50 milioane şi nici un Consiliu Judeţean sub 80 milioane lei. Din acest punct de vedere, lucrurile ar părea destul de clare, numai că, primăriile care au venituri proprii mai mari decât aceste plafoane minime, nu primesc niciun ban în plus dela Guvern! În schimb, primăriile sărace primesc cei mai mulţi bani! Sumele de echilibrare sunt asigurate din cota de 18,5% din impozitul pe venit, încasate la nivelul fiecărui judeţ şi din sumele defalcate din TVA!
Aţi înţeles, sper, lucrurile sunt în neregulă, de la bun început pentru că primăriile care gospodăresc bine localităţile şi care reuşesc să adune cât mai mulţi bani prin încasări, nu doar că nu sunt avantajate pentru acest efort care este în favoarea şi în interesul finanţelor naţionale, ele sunt dezavantajate în raport cu primăriile mai puţin active, ca să o spunem p’aia dreaptă- leneşii şi puturoşii sunt în avantaj! Este o situaţie inadmisibilă pentru că împarte primarii în două categorii: „norocoşii” (ca să nu le spunem avantajaţii) şi… „oropsiţii” (de multe ori cei care sunt mai harnici!).
Trecem peste faptul că nimeni altul decât domnul Dragnea, în urmă cu nu mulţi ani vorbea despre situaţia inadmisibilă în care toţi banii erau la nivelul Guvernului şi de acolo se împărţeau în avantaje care nu cunosc interesele din teritoriu (pe vremea aceea era preşedinte de Consiliu Judeţean) cu situaţia de astăzi când acelaşi domn gândeşte exact invers! Dar dincolo de această situaţie, este evident că trebuie stabilite nişte reguli foarte clare, dar şi respectate proporţiile! Astfel încât cei care sunt mai harnici şi aduc bani de la buget, să primească bani mai mulţi de la buget! Să nu ascundem criteriile politice de la centru în dirijarea banilor, chiar prin Direcţiile de Finanţe!
Opriţi discriminarea! Primarii buni gospodari trebuie stimulaţi! Primarii care nu sunt harnici trebuie, la rândul lor, să fie împinşi să muncească mai mult! Cei care au încasat bani mai mulţi să fie stimulaţi! Pentru că, altfel, primăriile din România intră într-o situaţie extrem de periculoasă care poate genera mari probleme pentru întreaga societate!
DEPUTAT INDEPENDENT, MARIA DRAGOMIR