Organizația județeană a PNL Călărași a decis să îl nominalizeze pe Marian Călinoiu pentru candidatura la funcția de primar al comunei Lehliu Gară dată fiind situația în care se află actualul primar, Nicolae Matei (cercetat sub control judiciar). Președintele Răducu Filipescu a recunoscut că la Lehliu este o situație de criză, dar care a fost creată de actualul primar. Acesta nu va mai beneficia de sprijinul partidului, fiind creditat în schimb Marian Călinoiu, consilier local liberal.
„Vedeți… noi la Lehliu am făcut sondaje pentru că nu poți totuși să renunți la un om cu care ai mers atâția ani de zile în bătălie și cu care ai câștigat, cu toate că din punct de vedere al codului electoral el nu avea cum să candideze. Dar am făcut acest sondaj și am vrut să vedem care este poziția pe care o are actualul primar și a ieșit pe locul patru cu 11%.
Oamenii din comună, cei care cunosc situația, spun „băi băiatule ai băgat mâna în caraimanul nostru, în banii care s-au strâns cu mare greutate, leu cu leu, nu se poate așa ceva… ai făcut ce-ai făcut noi nu te mai votăm”, oamenii nu mai au încredere… nu c-ar fi ieșit neapărat, dar trebuia să vedem care e varianta cea mai bună, iar din acele sondaje pe care le-am făcut, că am făcut două unul după altul, Marian Călinoiu a ieșit cel mai bine plasat dintre toții liberalii pe care i-am avut în vedere.
Asta pot să vă spun… că va merge el în locul lui Matei. Matei, dacă nu făcea ce-a făcut nici nu se discuta ca el să nu candideze ca și primar, iar oamenii și liberalii de acolo nici nu se discuta să nu fie alături de el, dar în momentul acesta ce să facă? Marian Călinoiu este o soluție de criză pe care a creat-o Matei, nu a creat Marian criza ca să îi ia locul lui Matei.
Discuția despre situația de acolo nu este despre gradul de încasare al comunei mare sau mic, ci de faptul că au dispărut banii care s-au încasat și erau în evidență. Banii nu ajungeau în buget, doar hârtiile, aici este fals și uz de fals. Se emiteau chitanțe, dar dintr-un chitanțier care nu era înregistrat. Aceasta este soluția PNL la Lehliu Sat. Mergem cu ea și sper să câștigăm.”, a declarat președintele Filipescu.
Prezent în conferința de presă, candidatul PNL pentru Primăria Lehliu Sat, Marian Călinoiu, și-a făcut o scurtă prezentare.
„Sunt profesor de educație fizică și sport, cu vechime în învățământ de peste 25 de ani și director al Școlii Gimnaziale Nr.1 Lehliu de 10 ani. Luna viitoare, pe 28 aprilie, împlinesc 48 de ani. Sunt membru al Partidului Național Liberal din 1991 și chiar pot să spun că la Lehliu am format organizația chiar de atunci. Părinții mei sunt pensionari, mama a fost învățătoare în Lehliu, tata este tehnician veterinar, astfel că pot spune că familia mea este foarte cunoscută în comunitatea noastră.
Noi am avut o echipă foarte bună la Lehliu. Având în vedere că spre sfârșitul anului 2014 a existat un control al Curții de Conturi, finalizat cu un raport în care s-au constatat deficiențe, vă dați seama că s-a ajuns la concluzia și la această înțelegere ca eu să fiu candidatul PNL la Primăria Lehliu. În aceeași măsură pot spune că majoritatea consilierilor au rămas aproape de PNL și sunt pe listă. Vreau să mai adaug că sunt consilier local de patru mandate.”, a spus Călinoiu.